Femeie obligată să nască singură în închisoare. Unde erau asistentele

62008031
iStock

O femeie a fost obligată să nască singură într-o închisoare din Australia. Cu două ore înainte să aducă pe lume un copil, ea le-ar fi spus angajaților închisorii că a intrat în travaliu, însă a fost ignorată.

Incidentul a avut loc în luna martie, însă a ieșit la lumină abia în această săptămână. Femeia, identificată drept Amy, se află la o închisoare de maximă securitate din Vestul Australiei. Întrucât ea nu și-a putut plăti cauțiunea, autoritățile australiene au trimis-o la închisoarea pentru femei Bandyup, informează BBC News.

Când a început să simtă dureri abdominale, ea a alertat angajații închisorii, însă asistentele medicale au respins ipoteza că ar fi în travaliu. I-au dat paracetamol și au trimis-o înapoi în celulă, însă o oră mai târziu a început să strige după ajutor.

La ora 19.40, Amy a născut fără să primească ajutorul asistentelor medicale. Ele ajunseseră în fața celulei sale cu cinci minute mai devreme, dar n-au putut intra din cauză că persoana responsabilă cu cheile nu se afla în apropiere. Astfel, acestea au fost nevoite să comunice cu deținuta prin ușă, potrivit unui raport realizat de autoritățile australiene.

Ulterior, femeia și copilul ei au fost duse la un spital.

Ca urmare a acestui incident, a fost deschisă o anchetă. În raport se mai precizează că deținuta a născut în condiții „degradante și periculoase.” Documentul mai arată că femeile însărcinate sunt închise în condiții inadecvate, că angajații au reacționat prea lent la situație și că a existat o comunicare deficitară.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62008020
Un cuplu de 70 de ani, prins cu 10 kilograme de cocaină la bordul unui vas de croazieră

Doi cetățeni britanici, în vârstă de 70, respectiv 72 de ani, au fost arestați după ce în cabina lor de pe un vas de croazieră s-a descoperit „o cantitate mare de cocaină.”

62008018
Ce ascundea de fapt un robot ”hi-tech”, prezentat ca o minune tehnologică

Descoperire pe cât de stânjenitoare, pe atât de hilară. Un robot ”hi-tech” lăudat de televiziunea rusă după ce a fost prezentat la un forum de tehnologie s-a dovedit a fi un om într-un costum.

62007879
Mărturii despre atacatorul din Strasbourg. Ce a strigat în timpul atacului

Martori ai atacului în Piaţa de Crăciun de la Strasbourg, marţi seara, l-au auzit pe presupusul autor strigând "Allah Akbar", a anunţat miercuri procurorului Parisului Rémy Heitz.

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

62436092
Retragere de ultimă oră a SUA dintr-o mare bază militară din Europa. Lovitura dată de americani celor mai importanți aliați

Statele Unite şi-au retras bombardierele B-1 de la o bază aeriană din Marea Britanie la o săptămână după ce mai mulţi bărbaţi au fost arestaţi acolo sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste, a declarat duminică un oficial al Pentagonului.

Litoral 2
Litoralul românesc se extinde din nou în două stațiuni. O nouă plajă de trei kilometri va apărea între Saturn și Mangalia

Pe litoral a început din nou lărgirea plajelor. De această dată se lucrează între Saturn și Mangalia.