Explozie la gazoductul Lituania-Letonia. Nu există semne de atac | FOTO-VIDEO

×
Publicitate

O explozie a avariat vineri gazoductul Amber Grid, care leagă ţările baltice de Polonia, în nordul Lituaniei, fără a provoca victime, a anunţat operatorul local pe site-ul său.

"În jurul orei locale 17:00 (19:00 GMT) a avut loc o explozie la gazoductul Amber Grid din districtul Pasvalys. Potrivit primelor date, nimeni nu a fost rănit", potrivit unui comunicat difuzat de grupul Amber Grid, relatează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit operatorului, explozia produsă la una dintre cele două conducte ale gazoductului a avut loc departe de imobilele rezidenţiale, iar incendiul pe care l-a provocat "este în curs de stingere".

"Am început imediat să investigăm circumstanţele incidentului şi să asigurăm furnizarea de gaz către consumatori", a declarat Nemunas Biknius, PDG-ul Amber Grid.

Grupul a precizat că gazoductul în care a izbucnit incendiul a fost folosit pentru a furniza gaz în nordul Lituaniei şi a-l transporta în ţara vecină Letonia. Din iunie 2022, Lituania a interzis importul de gaz rusesc, în contextul invadării Ucrainei de către Moscova.

Mai mult, nu a existat nicio dovadă clară a unui eventual atac, a mai declarat operatorul lituanian de transport de gaze Amber Grid, conform Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62287626
După atacul lui Prigojin la adresa armatei ruse, Kremlinul recunoaşte meritele Wagner în cucerirea oraşului Soledar

După ce oligarhul rus Evgheni Prigojin a avut o nouă postare dură la adresa conducerii militare de la Moscova, Ministerul rus al Apărării a creditat compania sa militară privată Wagner pentru că "a condus asaltul direct" asupra oraşului Soledar.

62315440
Zelenski spune că Ucraina şi-a reevaluat relaţiile cu multe ţări după invazie. Președintele critică „meschinăria” unor state

Preşedintele Volodimir Zelenski spune că Ucraina şi-a reevaluat relaţiile cu multe ţări în urma invaziei ruse.

 

62316850
Un mercenar din Grupul Wagner, care și-a omorât în bătaie propria mamă, a fost înmormântat ca un erou în Rusia

Un soldat din gruparea de mercenari Wagner a fost înmormântat cu onoruri militare în Rusia, după ce a fost ucis în Ucraina. El a fost trimis pe front direct din închisoare, unde își ispășea pedeapsa după ce și-a ucis propria mamă.

Recomandări
Shutterstock 2814783231
Paradox politic. PSD acuză PNL că nu vrea să intre la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere: „România nu mai are aer!”

PSD coordonează de câteva zile o campanie publică de presiune asupra PNL pentru a-l convinge să se întoarcă la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere pe 5 mai.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.