Erdogan, primit de Regina Elisabeta a Marii Britanii. Proteste în Londra

61960032
Agerpres

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii l-a primit marţi, într-o audienţă privată, pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, aflat într-o vizită de trei zile în Regatul Unit în scopul strângerii relaţiilor comerciale între cele două ţări, transmit EFE ş

Şeful statului turc a fost primit de suverana britanică la reşedinţa acesteia de la la Palatul Buckingham, înaintea întâlnirii programate în cursul după-amiezii cu premierul Theresa May.

Preşedintele turc se află de duminică în Marea Britanie, însoţit de o delegaţie compusă din opt miniştri cu obiectivul explorării de noi oportunităţi economice în contextul viitoarei ieşiri a Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Vizita liderului turc a declanşat o polemică în Marea Britanie, unde criticii au acuzat-o pe şefa guvernului de comportament 'prea prietenesc' cu preşedintele autoritar, din considerente economice.

Erdogan, primit de Regina Elisabeta a Marii Britanii

Marţi dimineaţă a avut loc un protest în faţa reşedinţei din Downing Steet 10 a premierului Theresa May.

Manifestanţi ai unor grupări kurde au criticat guvernul turc şi au afişat pancarte pe care scria 'Statul turc, stat fascist'.

Protestului i s-au alăturat organizaţii precum Reporteri fără Frontiere, reţeaua internaţională a caricaturiştilor 'Cartoonists Rights Network International' şi 'Index on Censorship'.

Un purtător de cuvânt al Theresei May a dat asigurări marţi dimineaţă că premierul va aborda problema drepturilor omului în timpul întrevederii cu Erdogan.

În jur de 250 de jurnalişti şi de lucrători în media sunt încarceraţi în prezent în Turcia.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61960031
UE condamnă construirea podului din Crimeea. "O încălcare a suveranităţii Ucrainei"
Uniunea Europeană a afirmat marţi că podul care leagă Crimeea de Rusia, inaugurat de către preşedintele rus, Vladimir Putin, după patru ani de la anexarea peninsulei ucrainene de către Moscova, reprezintă ''o nouă încălcare a suveranităţii'' Kievului.
61936810
Fundația lui George Soros își va închide sediul din Budapesta
Fundaţia pentru o Societate Deschisă, ONG-ul miliardarului George Soros, își va închide sediul din Budapesta, din cauza atmosferei ostile pe care o resimt angajații săi.
61960010
Şase nord-coreeni executaţi pentru că voiau să le vândă cărţi de telefon "spionilor străini"
Şase cetăţeni ai Phenianului au fost executaţi în luna aprilie pentru că au încercat să vândă în afara ţării o banală carte de telefon.