Erdogan ar fi acceptat să nu mai prelungească starea de urgenţă în Turcia

61927409
Getty

Recep Tayyip Erdogan, şi partenerul său de alianţă guvernamentală Devlet Bahceli, liderul partidului Mişcarea Naţionalistă (MHP), au convenit să nu extindă starea de urgenţă după expirarea actualului termen de trei luni în iulie.

Starea de urgenţă a fost instituită după puciul eşuat în iulie 2016 şi a fost prelungită la fiecare trei luni de atunci. Erdogan declarase anterior că va ridica starea de urgenţă dacă va câştiga alegerile prezidenţiale din 24 iunie.

Preşedintele turc a fost reales cu 53% din voturi la prezidenţialele de duminica trecută pentru un mandat până în 2023, dar beneficiind de acum încolo de puteri executive sporite, pe care turcii le-au votat la referendumul de anul trecut.

Anunţul privind decizia preşedintelui turc de a nu prelungi starea de urgenţă intervine după întâlnirea pe care Erdogan a avut-o miercuri după-amiază cu partenerul său de alianţă, Devlet Bahceli. Potrivit publicaţiei, Erdogan ar putea oferi posturi MHP în cabinetul său, recompensând sprijinul acestui partid pentru formaţiunea sa, Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP, dreapta/conservator) în parlament.

"În cadrul discuţiilor, s-a ajuns la un acord pentru a nu extinde starea de urgenţă", a informat ziarul Sabah, fără a oferi detalii sau a preciza sursa acestei informaţii.

Starea de urgenţă le permite lui Erdogan şi guvernului turc să ocolească parlamentul în adoptarea noilor legi şi le permite să suspende drepturi şi libertăţi civice.

Potrivit criticilor, Erdogan utilizează starea de urgenţă ca pretext pentru a înlătura disidenţa. În schimb, Ankara susţine că are nevoie de această măsură pentru a preveni ameninţările la adresa securităţii ţării.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61969634
Jurnalistă din Arabia Saudită, anchetată pentru o „ținută indecentă”. Femeia a fugit din țară
Autorităţile saudite au anunţat declanşarea unei anchete pentru "ţinută indecentă" după ce o jurnalistă de la o televiziune din Dubai a comentat în stradă, îmbrăcată într-o abaya decoltată, ridicarea interdicţiei pentru femeile saudite de a conduce mașini
61969611
O româncă a găsit la Roma un portofel cu 2.000 de euro. Primul gest pe care l-a făcut
O româncă de 41 de ani, care locuiește la Roma de 17 ani, a găsit pe stradă un portofel în care erau aproape 2.000 de euro. Primul gest pe care l-a făcut femeia este unul care i-a luat pe surprindere pe italieni.
61969606
AFP: ”Prințul William a părut să încalce limbajul diplomatic uzual”. Ce a spus despre Palestina
Prinţul William, duce de Cambridge, aflat într-o vizită care se doreşte apolitică în Orientul Mijlociu, a părut să încalce miercuri limbajul diplomatic uzual, calificând Teritoriile palestiniene drept "ţară".