Înainte de a pleca spre Erevan pentru a participa la summitul Comunităţii Politice Europene (EPC), Donald Tusk a afirmat că nu are „niciun indiciu” că cei peste 5.000 de soldaţi americani pe care Washingtonul intenţionează să îi retragă din Germania în următoarele şase până la 12 luni vor fi desfăşuraţi pe flancul estic al NATO.
Prim-ministrul polonez, care a criticat sâmbătă decizia administraţiei preşedintelui Donald Trump, afirmând că „cea mai mare ameninţare la adresa comunităţii transatlantice nu sunt duşmanii săi externi, ci dezintegrarea continuă a alianţei noastre” din interior, şi-a reiterat avertismentul cu privire la conflictele din cadrul NATO.
Avertisment privind tensiunile din NATO
„Strategia noastră a fost întotdeauna apartenenţa la Alianţa Atlantică, legăturile transatlantice şi o Europă unită”, a declarat Tusk, adăugând că va face „tot posibilul, inclusiv astăzi şi mâine (duminică şi luni - n.r.), în timpul summitului, pentru a-i face pe toţi conştienţi de faptul că ultimul lucru de care avem nevoie sunt conflictele din interiorul NATO”.
„Pentru mine, comunitatea occidentală (...), valorile sale politice merită păstrate cu orice preţ”, a adăugat el, citat de agenţia de ştiri PAP.
Tusk şi-a exprimat convingerea că aceste relaţii trebuie apărate „într-un mod foarte coerent”.
Apel la unitate și solidaritate transatlantică
În opinia sa, Polonia „poate şi trebuie să joace un rol special, pentru a le reaminti tuturor celor de la Washington, Bruxelles, Paris şi Berlin că doar un Occident unit, doar o legătură transatlantică strânsă, respectul reciproc şi predictibilitatea (...) ne oferă oportunitatea de a ne proteja lumea şi sistemul de valori”.
În această apărare, „politica nu poate consta în (...) adularea nici măcar a celor mai puternici lideri din lume”, o aluzie la Trump, ci, mai degrabă, „trebuie să fim cordiali, prietenoşi, dar trebuie să ne prezentăm şi propria poziţie” cu fermitate, a îndemnat Tusk.
„Vrem o Europă integrată, vrem un NATO integrat care să funcţioneze solidar. Vrem cea mai mare solidaritate posibilă, inclusiv solidaritate militară, între Statele Unite, Canada şi Europa”, a subliniat el.