Donald Trump a recunoscut că ar putea deveni cel mai corpolent președinte din istoria SUA: ”Trebuie să fiu atent”

Trump mananca gettyimages 484129328
Getty

Președintele Donald Trump, în vârstă de 80 de ani, a dezvăluit singurul record prezidențial pe care spune că încearcă să nu-l depășească: acela de a deveni cel mai greu comandant suprem din istoria Statelor Unite.

Mărturisirea a fost făcută într-un videoclip publicat pe canalul de YouTube al celei de-A Doua Doamne a SUA, Usha Vance, intitulat „Storytime With the Second Lady”.

Cei doi au citit „President’s Play”, o carte pentru copii publicată de Asociația Istorică a Casei Albe, care prezintă sporturile și hobby-urile președinților SUA.

În timp ce vorbea despre fostul președinte William Howard Taft, considerat de mulți drept cel mai supraponderal președinte al Americii, Trump a părut să facă, din proprie inițiativă, o comparație cu propria persoană.

„Era un om corpolent, foarte corpolent”, a spus Trump despre Taft. „Îi plăcea baseballul. Mergea la meciuri de baseball și îi plăceau hot-dogii de la meciuri. A fost cel mai corpolent președinte al nostru. Și trebuie să fiu atent, pentru că nu vreau să-i depășesc recordul. Iar așa ceva ar fi posibil dacă aș permite să se întâmple.”, a spus Trump, potrivit Daily Beast.

Trump a transformat apoi acel moment într-un sfat de sănătate pentru tinerii telespectatori.

„Pentru toți cei care ne urmăriți, mențineți-vă în formă”, a spus el.

Remarca vine la doar câteva luni după ce Casa Albă a dezvăluit discret că Trump a luat în greutate 14 pounds (6,3 kg, n. red.) de la ultimul său control medical.

Conform raportului medical publicat în aprilie, președintele SUA cântărește acum 238 pounds (108 kilograme) la o înălțime de 1,90 metri, ceea ce îl plasează cu doar 0,3 puncte BMI sub pragul de obezitate.

Pe parcursul lecturii, Trump a oferit și comentarii pe marginea aspectului fizic și a abilităților atletice ale președinților din trecut.

„Ronald Reagan era într-o formă fizică foarte bună”, a spus Trump. „Lyndon Johnson nu era în formă, dar era un tip cu adevărat dur.”

A fost chiar mai generos în privința lui John F. Kennedy.

„John Kennedy. Era un tip grozav, chipeș”, a spus Trump. „A fost al doilea președinte ca frumusețe.”

Președintele SUA și-a exprimat regretul că nu a folosit prea mult facilitățile de agrement de la Casa Albă, inclusiv piscina în aer liber amenajată în timpul administrației lui Gerald Ford.

„Nu apuc să o folosesc”, a spus Trump. „Nu știu dacă arăt bine în costum de baie. Nu am mai avut un costum de baie de multă vreme. Sunt prea ocupat.”, a mai spus el.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
Papa leon
De Ziua Americii, Papa Leon a lăudat istoria SUA de a primi imigranți, o aluzie la politicile lui Donald Trump

Papa Leon a lăudat tradiția Statelor Unite de a primi imigranți în primul său discurs important adresat vineri țării sale natale, îndemnând, într-o apariție video, ca americanii să se ridice la înălțimea idealurilor din Declarația de Independență.

Donald trump afp 000 b8wn4xr
Donald Trump consideră că este „ridicol” ca SUA să mențină sprijinul actual acordat NATO: „Nu au fost acolo pentru noi”

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că este "ridicol" ca SUA să menţină o relaţie "unilaterală" cu NATO, cu mai puţin de o săptămână înainte de summitul organizaţiei de la Ankara, în Turcia, relatează AFP.

Gettyimages 2277690732
Donald Trump a câştigat anul trecut 1,2 miliarde de dolari din criptomonede. Veniturile sale au explodat în ultimul an

Oficiul pentru Etica Guvernamentală (OGE) din Statele Unite a publicat marţi documente din care reiese că preşedintele Donald Trump a obţinut anul trecut venituri de aproximativ 1,2 miliarde de dolari din operaţiuni cu criptomonede.

Recomandări
60532951
România evită retrogradarea la „junk”: S&P păstrează ratingul „BBB-”, dar perspectiva rămâne negativă. Ce riscuri au rămas

România își păstrează ratingul la "BBB-", cu perspectivă negativă, ultima treaptă recomandată pentru investiții. După o săptămână de discuții cu oficialii de la noi, agenția de rating Standard & Poor's a publicat vineri seară raportul de rating al țării.

Agerpres siegfried muresan la palatul parlamentului
Siegfried Mureșan, atac la PSD după evaluarea S&P: „Partidul care a făcut deficitul de 9% nu poate garanta stabilitatea”

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan, care a propus un Guvern ce nu a reuşit să treacă de votul Parlamentului pentru a fi învestit, afirmă că anunţul Standard & Poor’s privind ratingul României este o veste bună. 

Kiev gettyimages 2271004065
Rusia, acuzată că „rupe Kievul în bucăți”. Capitala Ucrainei ar putea să intre în regim de război

Ucraina cere sancțiuni tot mai drastice pentru Rusia, în urma celui mai recent val de bombardamente care a lovit orașele ucrainene.