ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum au fost salvați 4 copii din peștera în care au stat 2 săptămâni

×
Publicitate

Patru copii din cei 12 blocați în peștera din Thailanda au fost salvați. Băieţii, care au stat 15 zile în grotă, au fost aduși în siguranță la suprafață, fiecare însoțit de 2 scafandri.

Sunt în stare bună, spun autoritățile, în timp ce toată planeta urmărește cu emoție această complicată operațiune de salvare. Scafandrii se pregătesc să se întoarcă în peșteră, cel mai devreme peste 10 ore.

Informaţii neconfirmate oficial spun că primul adus la suprafaţă a fost Mongkol Boonpiem, de 13 ani. Alegerea lui ar fi simbolică: prenumele lui înseamnă "auspicii bune" şi numele de familie "merituos", iar salvatorii au considerat că va purta noroc întregii operaţiuni.

thailanda

Se pare că băieţii au parcurs o distanţă de un kilometru sub apă, ajutaţi fiecare de câte doi scafandri.

Până acum, scafandrii aveau nevoie de 11 ore pentru a ajunge la locul în care se află copiii şi pentru a se întoarce: şase ore dus şi cinci întors, ajutaţi de curentul apei. Întins pe mai mulţi kilometri şi traversând zone accidentate, traseul de ieşire din peşteră conţine numeroase pasaje inundate.

thailanda

Al doilea băiat salvat ar fi un copil de 14 ani, poreclit "Note". Despre ceilalţi doi băieţi nu există informaţii suplimentare.

Odată aduşi la ieşirea din peşteră, copiii au fost evaluaţi de medici şi transportaţi la spital cu ambulanțele sau cu elicopterele.

A doua fază a operaţiunii va începe peste cel puţin 10 ore, au anunţat autorităţile, care spun că la eforturi participă 50 de scafandri străini şi 40 thailandezi.

Condiţiile în care se desfăşurat prima parte a misiunii de evacuare au fost considerate "perfecte" de membrii celulei de criză.

thailanda

”Ieri, nivelul apei era cu 30 cm mai mic, adică cel mai scăzut din ultimele 10 zile. Se apropie o furtună. Dacă ar fi să aşteptăm şi să mai facem pregătiri, va veni ploaia şi în 3-4 zile nivelul apei va urca din nou. Iar ce am făcut evacuat până acum ar fi muncă în zadar."

În acest timp, părinţii se pregătesc cu emoţie pentru clipa în care copiii vor ajunge acasă. Pe un băiat, poreclit Night, îl aşteaptă un tort special - el a împlinit 16 ani pe 23 iunie, exact ziua când a rămas blocat în peşteră.

Iar acesta este tatăl celui mai tânăr membru al grupului, un băiat de 11 ani. Ştie exact cum îşi va răsfăţa fiul, atunci când îl va revedea.

thailanda

"Vreau doar să îi dau tot ce-şi doreşte.. când se întoarce, vom merge împreună... Iar mătuşa lui îl va duce la restaurant, să mănânce pui fript.”

Băieţii, cu vârstele între 11 şi 16 ani, sunt membri ai unei echipe de fotbal cu numele "Mistreţul sălbatic", iar în aceste imagini îi vedem în timpul unui meci. De altfel, pe durata operaţiunii de salvare i-au rugat pe scafandri să îi ţină la curent cu noutăţile de la campionatul mondial. Impresionat de pasiunea lor pentru fotbal, preşedintele FIFA i-a invitat la finala turneului, care va avea loc la Moscova.

Desfășurarea evenimentelor:

UPDATE 17:08 Oficialii confirmă că 4 băieți au fost salvați și duși la spital.

Narongsak Osottanakorn, guvernatorul provinciei Chiang Rai, în care este situată peştera unde în urmă cu 14 zile au rămas captivi 12 copii şi antrenorul lor, a declarat într-o conferinţă de presă că băieţii eliberaţi sunt „perfect sănătoşi” şi că situaţia este „cea mai bună posibilă”, scrie The Guardian.

„A fost un succes mai mare decât mă aşteptam. Toată lumea este fericită”, a adăugat el.

Osottanakorn a precizat că o nouă operaţiune va începe în 10-12 ore pentru că a fost folosit tot oxigenul.

UPDATE 16:50 O altă ambulanță a plecat de la peșteră spre spital. 90 de scafandri participă la operațiunea de salvare, conform The Guardian.

UPDATE 16:35 Preşedintele american Donald Trump a anunţat pe Twitter că guvernul său lucrează îndeaproape cu guvernul thailandez pentru a ajuta la evacuare.

El a făcut referire la „nişte oameni foarte curajoşi şi talentaţi”, fără să îi identifice.

UPDATE 15:58 Șase băieți au ieșit până în acest moment din peștera Tham Luang, informează The Guardian, care citează un membru al echipei medicale care participă la operațiunea de salvare. Informațiile sunt neoficiale însă, alte agenții relatând că doar 4 băieți au fost salvați.

UPDATE 15:45 Alți 4 băieți ar urma să iasă în scurt timp la suprafață, conform unui oficial thailandez. Acesta a precizat că cei mici se află la „tabăra scafandrilor” din interiorul peșterii, transmite AFP, conform The Guardian.

UPDATE 15:30 Trei băieți au ieșit la suprafață până în acest moment, conform CNN.

Scafandrii îi ghidează pe cei doi 12 băieți și pe antrenorul lor prin întuneric și prin pasajele inundate. Ei sunt scoși pe rând, în grupuri mici. Nu se știe cât va dura operațiunea de salvare.

"Doi copii au fost aduşi la suprafaţă. În prezent, ei se află în spitalul de campanie amenajat în apropiere de peşteră", a declarat Tossathep Boonthong, directorul departamentului de Sănătate din provincia Chiang Rai, care participă la operaţiunile de salvare.

"Ei trec acum printr-o procedură de examinare fizică. Nu au fost transportaţi deocamdată la spitalul Chiang Rai", a dezvăluit pentru Reuters acelaşi oficial thailandez.

În apropierea peşterii în care sunt captivi 12 copii şi antrenorul lor a început ploaia torenţială, care ar putea îngreuna eforturile autorităţilor, scrie The Guardian.

Mulţi dintre copii, care au vârste cuprinse între 11 şi 16 ani, nu ştiu să înoate. Niciunul dintre ei nu a făcut scufundări acvatice.

 

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Româncă de 32 de ani ucisă pe ”zebră”, în Germania. Femeia își salvase fratele donându-i celule stem

O româncă de 32 de ani, care şi-a salvat recent de la moarte fratele donându-i celule stem, a fost ucisă pe trecerea de pietoni, în oraşul german Hagen, de către un şofer turc.

Peste 18.000 de funcţionari concediaţi în Turcia. Cei mai mulți sunt polițiști și militari

Peste 18.000 de persoane au fost concediate în Turcia în baza unui decret publicat duminică în Jurnalul oficial. Între cei concediaţi se află numeroşi membri ai forţelor de ordine şi profesori, transmit AFP şi Reuters.

Bilanț devastator după inundații în Japonia: peste 76 de morți și milioane de evacuați

Inundațiile devastatoare din Japonia au cauzat cel puțin 76 de morți și 92 de dispăruți, potrivit unui bilanț actualizat. 2 milioane de oameni au fost forțați să plece din calea apelor, potrivit CNN.

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fii trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.