Tensiuni la negocierile de pace. Ucraina și Europa resping propunerile SUA privind încheierea războiului

62457740

Sunt tensiuni între SUA, Ucraina și Europa în negocierile pentru un posibil acord de pace cu Rusia, arată documente obținute în exclusivitate de Reuters.

Propunerile americane pentru oprirea războiului din Ucraina, transmise în cadrul discuțiilor diplomatice de la Paris (17 aprilie) și Londra (23 aprilie), au fost întâmpinate cu rezerve de oficialii ucraineni și europeni, care au venit cu contrapropuneri semnificative pe teme-cheie precum teritorii, sancțiuni și garanții de securitate, relatează Reuters. 

Diferențele majore dintre cele două seturi de documente vizează ordinea în care se rezolvă chestiunile teritoriale, ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei, dimensiunea armatei ucrainene și viitorul statut de securitate al țării.

Propunerile SUA: concesii teritoriale și renunțarea la NATO

Documentul american, redactat de emisarul lui Donald Trump, Steve Witkoff, și prezentat inițial europenilor la Paris, prevede recunoașterea oficială a anexării Crimeei de către Rusia, precum și recunoașterea de facto a controlului rusesc asupra unor regiuni din sudul și estul Ucrainei. De asemenea, se stipulează că Ucraina va beneficia de „garanții robuste de securitate”, însă nu va mai solicita aderarea la NATO.

În privința sancțiunilor, Washingtonul propune ridicarea completă a acestora, inclusiv cele impuse din 2014, ca parte a acordului de pace. În schimb, nu sunt oferite detalii clare despre sursele compensațiilor financiare promise Ucrainei.

Răspunsul Ucrainei și al Europei: fără concesii teritoriale, sprijin militar nelimitat

Documentul elaborat ulterior de oficialii ucraineni și europeni, în cadrul discuțiilor de la Londra, contrazice ferm abordarea americană. Acesta propune amânarea negocierilor teritoriale până după încheierea unui armistițiu, fără a recunoaște vreun control rusesc asupra teritoriului ucrainean.

În plus, Ucraina cere garanții de securitate similare cu Articolul 5 al NATO, fără limite privind forțele proprii sau desfășurarea trupelor aliate pe teritoriul său, un punct sensibil pentru Moscova.

În ce privește sancțiunile, Ucraina și partenerii săi europeni propun o relaxare graduală, doar după obținerea unei păci durabile, cu posibilitatea reimpunerii acestora dacă Rusia încalcă acordul. De asemenea, Kievul cere despăgubiri financiare din activele rusești înghețate în străinătate.

Zelenski: „Documentul se află acum pe biroul lui Trump”

Președintele Volodimir Zelenski a declarat joi că ultima versiune a propunerilor, rezultate din discuțiile de la Londra, a fost deja înaintată administrației Trump. Este cel mai amplu efort diplomatic pentru oprirea războiului de la începutul invaziei ruse din februarie 2022.

Cu armata rusă controlând în prezent aproape o cincime din teritoriul ucrainean, presiunea pentru găsirea unei soluții diplomatice se intensifică, însă diferențele de abordare dintre aliați ar putea complica procesul de pace.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62501193
Acordul de pace propus de SUA, punct cu punct. Cum va fi împărțită Ucraina și cu ce se va alege Kievul. Documentul, publicat

Reuters publică textul unui set de propuneri pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina, care au fost prezentate oficialilor europeni de către emisarul american Steve Witkoff la discuţiile de la Paris din 17 aprilie.

62538073
Presa rusă: FSB a arestat, la Soci, un român, după ce a recunoscut că a colaborat cu serviciile secrete ucrainene | VIDEO

Un cetățean român de 22 de ani reținut la Soci a mărturisit că a colaborat cu serviciile secrete ucrainene, susține TASS, portavocea Kremlinului.

62538069
Donald Trump Jr. se oprește în Bulgaria înainte de vizita din România. Ce interese are familia liderului SUA în Balcani

Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui Statelor Unite ale Americii, efectuează săptămâna aceasta o vizită în Europa de Est, iar luni este așteptat în România.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.