Directoarea generală FMI: Bulgaria ar putea adera la zona euro în 2023

62106237
Getty

Directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional (FMI), bulgăroaica Kristalina Georgieva, a calificat duminică drept plauzibil obiectivul de aderare a Bulgariei la zona euro în 2023, într-un interviu acordat postului de radio public bulgar BNR.

Kristalina Georgieva a precizat că a evocat acest subiect cu preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, în marja forumului economic de la Davos, potrivit Agerpres.

„Christine Lagarde consideră că există o evoluţie pozitivă în ce priveşte Bulgaria şi se aşteaptă ca proiectele privind aderarea la zona euro să se realizeze aşa cum este prevăzut", a spus directoarea FMI în interviul acordat în limba bulgară.

Recent, ministrul bulgar de finanţe Vladislav Goranov a anunţat că Bulgaria urmează să adere în aprilie la mecanismul ratei de schimb ERM II, considerat "anticamera euro", cadru de reglementare bancară în care un stat trebuie să petreacă minim doi ani înainte de a putea intra în zona euro.

Bulgaria, cel mai sărac stat din UE, aplică din 1997 un regim de austeritate bugetară care îi permite menţinerea unor indicatori macroeconomici stabili şi a unui nivel redus al datoriei publice (28% din PIB în octombrie 2019).

Bulgaria are interesul de a intra în zona euro pentru a se putea bizui pe capacitatea de protecţie a BCE, în condiţiile în care lumea devine tot mai turbulentă, a spus Georgieva.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
Citește și...
62106236
Parada de Anul Nou Chinezesc de la Paris, anulată din cauza coronavirusului

Asociaţiile chinezeşti din Paris au decis să anuleze tradiţionala paradă de Anul Nou Lunar din cauza epidemiei de coronavirus, a anunţat duminică primarul capitalei franceze, Anne Hidalgo.

62106235
Carnagiu în Mali. Cel puțin 15 jandarmi au fost uciși de o grupare jihadistă

Cel puţin 15 jandarmi au fost ucişi duminică în Mali într-un atac atribuit jihadiştilor într-o regiune din centrul ţării.

62105038
Vești bune. Cercetătorii chinezi au izolat tulpina virală şi încearcă să creeze un vaccin

Cercetătorii chinezi au anunţat că au izolat cu succes tulpina noului tip de coronavirus care a provocat zeci de decese în centrul Chinei. 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h07m39s163
A cumpărat opt case în ruină și a construit un loc plin de viață în inima Transilvaniei. Povestea unui român care a ales viața la țară

Gospodărie, comunitate, liniște, aer, timp pentru tine. Toate aceste noțiuni au intrat în limbajul celor care s-au mutat la țară. De fapt, pentru asta au ales să plece de la oraș, pentru un altfel de viață, mai tihnită.

Vlcsnap 2026 10 25 19h14m35s087
Piloții români de F-16, în centrul ceremoniei de Ziua Armatei. NATO pregătește echipamente suplimentare pentru combaterea dronelor

Duminică a fost Ziua Armatei Române, marcată cu ceremonii militare în toate unitățile din țară. Cea mai importantă a fost organizată în Baza Aeriană de la Borcea.

Vlcsnap 2026 10 25 17h58m29s183
Violența transformă orașele Europei în câmpuri de luptă. „Trăim într-o societate în care e normal să-i ataci pe alții, să ucizi”

Manifestațiile lansate de tineri și sindicaliști s-au încheiat cu violențe, vandalizări și jafuri în Franța, Italia, Spania și Belgia. În Barcelona, protestatarii au spart vitrinele magazinelor.