Dezvăluirile unui afgan care a fugit în UK: "La 13 ani, talibanii au încercat să mă transforme într-un sinucigaș"

62209522

Un bărbat care a scăpat de talibani la vârsta de 13 ani, după ce aceștia l-au pregătit să devină sinucigaș, se teme că va fi forțat de guvernul britanic să se întoarcă în Afganistan, informează Mirror.

Sajid a dezvăluit că a fost dus într-o tabără de antrenament a talibanilor, după ce aceștia au pătruns în școala în care învăța și au cerut ca elevii cu cele mai bune note să-i urmeze.

Talibanii le-au promis băieților o educație mai bună, dar realitatea îngrozitoare a devenit curând clară: grupul dorea ca Sajid și colegii săi să devină luptători kamikaze.

Lui Sajid i s-a spus că el și familia sa vor fi uciși, dacă va încerca să scape. Apoi, acesta a fost bătut și amenințat cu o armă.

Înspăimântat, băiatul a reușit să fugă. Apoi, pentru a strânge bani să-l scoată din țară și să-i salveze viața, tatăl său și-a vândut pământul.

În cele din urmă, la vârsta de 14 ani, Sajid a ajuns în Marea Britanie.

 

Chinuit de depresie

 

În prezent, el nu are idee unde se află rudele sale după ce eforturile depuse de Crucea Roșie pentru a le localiza au eșuat.

Acum se teme că ar putea fi obligat să se întoarcă în țara sa natală, deoarece cererea sa de azil a fost respinsă.

Sajid, care acum are 24 de ani, a vorbit, în prezența terapeutului său de la organizația caritabilă Freedom from Torture, cu jurnaliștii de la Mirror, despre traumele din copilăria trăită sub ocupația talibanilor.

"Am avut o experiență foarte proastă cu talibanii, sunt cu adevărat cruzi și torturează copii. Când mi-au dat un pistol, mâinile îmi tremurau. Nu mai văzusem așa ceva în viața mea. Mi s-a spus că, dacă nu apuc bombele, mă vor împușca. Mi-au spus: 'Dacă încerci să scapi din această tabără de antrenament, vom găsi toată familia ta și o vom ucide'", a afirmat tânărul.

Acesta a mărturisit că se luptă cu depresia: "Acum mor pe dinăuntru. Încă mă lupt pentru viața mea, sunt încă aici și mă descurc foarte greu".

Sajid visează să poată lucra ca traducător, ajutându-i pe cei care se simt speriați și neajutorați, așa cum a fost el atunci când a ajuns în Marea Britanie.

Totuși, amenințarea de a fi trimis înapoi în Afganistan îl sperie teribil. El se teme că, dacă i se va cere să se întoarcă în țara sa natală, va fi ucis.

"Talibanii ar putea să mă omoare sau să mă folosească împotriva oamenilor sau împotriva altor țări", a spus tânărul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62208473
Băncile din Afganistan s-au deschis. Talibanii interzic orice transfer de dolari şi artefacte în străinătate
Talibanii au anunţat, după redeschiderea băncilor din capitala Kabul, că au interzis afganilor să transfere dolari americani şi artefacte în străinătate.
62206363
Incendiile forestiere extreme fac ravagii în centrul Rusiei
Incendii forestiere "extreme" s-au dezlănţuit miercuri în unele regiuni din centrul Rusiei pe fondul unui val de căldură ce survine unor episoade similare în timpul cărora flăcările au devastat Siberia vara aceasta, informează AFP.
62209486
Londra va evacua sute de câini şi pisici din Kabul
Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a anunţat că va autoriza evacuarea aeriană din Kabul a câinilor şi pisicilor dintr-un adăpost înfiinţat de un fost soldat din marină, care a închiriat un avion pentru a-şi evacua personalul afgan şi animalele.