Deţinuţii americani eliberaţi de Rusia au ajuns în SUA. Joe Biden şi Kamala Harris i-au întâmpinat la aeroport | GALERIE FOTO

62471720

Evan Gershkovich, Paul Whelan şi Alsu Kurmasheva, deţinuţii americani eliberaţi de Rusia, au ajuns în Statele Unite. Preşedintele Joe Biden şi vicepreşedinta Kamala Harris i-au întâmpinat la aeroport.

Preşedintele american Joe Biden şi vicepreşedinta Kamala Harris i-au primit la aeroport, joi seară târziu (vineri dimineaţă, ora României), la sosirea în Statele Unite, pe trei dintre deţinuţii eliberaţi de Rusia, printre care jurnalistul american Evan Gershkovich, la finalul celui mai mare acord de schimb de deţinuţi între ruşi şi occidentali de la sfârşitul Războiului Rece, relatează AFP, citată de News.ro.

Foştii deţinuţi pe nedrept din Rusia - Evan Gershkovich, fostul puşcaş marin Paul Whelan şi jurnalista ruso-americană Alsu Kurmasheva - au sosit la bordul unui avion care a aterizat în jurul orei locale 23:40 (07:40, ora României) la baza militară Andrews, lângă Washington.

Toţi trei au fost întâmpinaţi de prieteni apropiaţi şi de familie, dar şi de preşedintele Joe Biden şi de vicepreşedintele Kamala Harris, potrivit unui jurnalist AFP aflat la faţa locului.

Evan Gershkovich, reporter la The Wall Street Journal, era deţinut în Rusia din martie 2023. Alsu Kurmasheva, jurnalistă la Radio Europa Liberă era, de asemenea, încarcerată în Rusia de anul trecut, în timp ce Paul Whelan se afla în închisoare de la sfârşitul anului 2018 pentru spionaj.

Serviciile de informaţii turce "au efectuat la Ankara cea mai importantă operaţiune de schimb de deţinuţi din ultima perioadă", a anunţat în cursul zilei de joi Preşedinţia turcă. Indicii în acest sens existau deja de câteva zile, însă surpriza a fost amploarea schimbului de ostatici. Acordul a dus la eliberarea a 16 persoane deţinute în Rusia şi Belarus, în schimbul a 10 ruşi (opt adulţi şi doi copii) care erau încarceraţi în Statele Unite, Germania, Polonia, Slovenia şi Norvegia, fiind cel mai mare schimb de deţinuţi de după Războiul Rece.

La rândul lor, ruşii eliberaţi, inclusiv presupusul agent FSB Vadim Krasikov, care ispăşea o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă în Germania pentru uciderea unui separatist cecen, au fost întâmpinaţi joi seara la Moscova de preşedintele Vladimir Putin în persoană.

La Casa Albă, înconjurat de familiile americanilor eliberaţi, preşedintele Joe Biden salutase anterior "deciziile curajoase" luate de aliaţii europeni pentru a face posibil acest schimb "istoric", lăudând "concesiile semnificative" făcute de Germania şi coordonarea asigurată de Turcia.

Primindu-i, joi seara, la Köln, pe unii dintre foştii deţinuţi eliberaţi de Rusia şi Belarus, cancelarul german Olaf Scholz a declarat că aceştia "s-au temut pentru viaţa lor". Printre aceştia se numărau Rico Krieger, un german condamnat în Belarus pentru "terorism" şi "mercenariat", şi opozantul rus Ilia Iaşin, condamnat la sfârşitul anului 2022 în Rusia la opt ani şi jumătate de închisoare pentru denunţarea crimelor atribuite Moscovei în Ucraina. Cancelarul Scholz a mărturisit însă că decizia de eliberare a presupusului agent FSB Krasikov a fost "dificilă", dar a "salvat vieţi".

Joe Biden s-a declarat încântat de "iscusinţa diplomatică" a acestui schimb amplu.

"De la Războiul Rece încoace, nu au mai fost schimbate atât de multe persoane în acest mod", a adăugat consilierul său pe probleme de securitate naţională, Jake Sullivan, şi "după ştiinţa noastră, nu a existat niciodată un schimb care să implice atât de multe ţări", a punctat el.

Casa Albă a dezvăluit, de asemenea, că a lucrat luni de zile pentru a obţine eliberarea fostului inamic numărul unu al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, înainte ca acesta să moară în februarie într-o închisoare din Arctica, în circumstanţe neclare.

"Zece deţinuţi, inclusiv doi minori, au fost transferaţi în Rusia, 13 în Germania şi trei în Statele Unite", a precizat Ankara, care i-a împărţit în şapte avioane. Cei "doi minori" ar fi copiii unui cuplu de spioni ruşi, Artem Viktorovici Dulţev şi Anna Valerevna Dulţeva, care au fost arestaţi în Slovenia la sfârşitul anului 2022. Copiii se aflau în plasament, potrivit presei slovene.

Acesta este primul schimb între Moscova şi Occident de la eliberarea, la sfârşitul anului 2022, a baschetbalistei americane Brittney Griner, care era deţinută în Rusia pentru trafic de droguri, în schimbul eliberării cunoscutului traficant de arme rus Viktor Bout, care era încarcerat în Statele Unite.

Articol recomandat de sport.ro
A murit triplul campion mondial Wilfredo ”Bazooka” Gomez, legenda care l-a învins pe Rocky
A murit triplul campion mondial Wilfredo ”Bazooka” Gomez, legenda care l-a învins pe Rocky
Citește și...
62471714
Reguli noi și amenzi mari în mai multe orașe din Italia. Câți bani vor scoate din buzunare turiștii care nu respectă măsurile

Veneția ia noi măsuri împotriva turismului excesiv. În Orașul Lagună, grupurile de vizitatori nu trebuie să depășească 25 de persoane.

62471715
Cine este criminalul pe care Occidentul l-a eliberat în marele schimb de prizonieri cu Rusia. Fapta comisă de Vadim Krasikov

24 de persoane, arestate în Rusia, Statele Unite, Germania ori în alte țări din Occident și-au revăzut familiile după ani de stat după gratii.

62471712
Armata israeliană anunță că a ucis un jurnalist de la Al Jazeera. Motivul pentru care acesta a fost eliminat

Armata israeliană a confirmat, joi, că a ucis un jurnalist de la canalul de televiziune panarab Al-Jazeera, Ismail Al-Ghoul, într-un atac aerian care a avut loc în Gaza.  

Recomandări
Instant luca niculescu usr 005inquam photos octav ganea
Luca Niculescu: Aş prefera un guvern politic. Discuţiile sunt deschise şi nu vreau să-mi închid nicio poartă de dialog

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat luni, după întâlnirea cu liderii USR, că ar prefera un guvern politic, dar că discuţiile sunt "deschise", deoarece nu vrea să închidă "nicio poartă de dialog".

Crevedia
Procesul exploziei de la Crevedia poate începe după doi ani de întârzieri. Despăgubiri cerute: 53 de milioane de euro

Judecătoria Răcari a dispus luni începerea judecării pe fond a dosarului exploziei de la Crevedia, în care patronii stației GPL, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, au fost trimiși în judecată. Tragedia din august 2023 s-a soldat cu 6 morți și 54 de răniți.

Whatsapp image 2026 10 12 at 12 57 42 1
România va avea unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei din Europa de Est. Investiție de 46 milioane de euro

România se pregătește să pună în funcțiune unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei în baterii din Europa Centrală și de Est.