Declaraţia emoţionantă a româncei care a devenit ministrul Sporturilor în Franţa

×
Publicitate

Fosta înotătoare de origine română Roxana Mărăcineanu a preluat funcţia de ministru al sporturilor in guvernul de la Paris.

În scurtul discurs pe care l-a ţinut, ea le-a mulţumit părinţilor ei că i-au permis să trăiască liber, emigrând în Franţa în 1984.

Campioană mondiala la natație, în 1998, Roxana spune că are dublă cetăţenie şi încă este cu inima împărţită între România şi Franţa.

Născută pe 7 mai 1975 în România, Roxana a ajuns în Franţa la sfârşitul anului 1984, împreună cu părinţii şi fratele ei. Au cerut azil politic şi, după cum a povestit ea într-un interviu pentru presă franceza, au dormit în maşină în primele nopţi. Dar au pornit cu încredere în această aventură, iar fiica lor a ţinut să le mulţumească în discursul ţinut la preluarea mandatului.

Roxana Mărăcineanu: ”Nu există mod mai frumos de a răsplăti Franţa pentru ceea ce mi-a dat de când am ajuns aici, în 1984, la vârsta de nouă ani, din România. Părinţii mei aveau atunci vârsta pe care o am eu azi, nu vorbeau deloc franceză şi nu cunoşteau pe nimeni aici. Le mulţumesc că ne-au permis, mie şi fratelui meu, să ne trăim viaţa în mod liber.”

Roxana s-a remarcat prin talentul la înot, iar peste ani, în 1998, avea să fie prima reprezentantă a Franței care a devenit campioană mondială la natație. Doi ani mai târziu, a câștigat medalia de argint la Olimpiada de la Sydney, învinsă de românca Diana Mocanu. S-a retras din sport în 2004, devenind consultantă pentru radioul şi televiziunea franceză. A intrat în politică în 2010, fiind aleasă consilier regional în Île-de-France, pe o listă afiliată Partidului Socialist. A făcut-o însă cu reticenţă.

"Am primit deja numeroase solicitări pe tot parcursul carierei mele, mai ales din partea dreptei. Am refuzat mereu. Nu doream să fiu o mascotă care să fie scoasă în faţă. Este extrem de dezagreabil".

Roxana este căsătorită cu jurnalistul Franck Ballanger şi au împreună trei copii cu vârste între nouă şi doi ani.

În funcţia de ministru al sportului, va avea o misiune importantă: pregătirea Jocurilor Olimpice din 2024, care vor fi găzduite de Franţa.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
61983782
Statele Unite ameninţă Siria în cazul unui nou atac chimic. Rusia îl apără pe Assad

Casa Albă şi Kremlinul se confruntă pe tema ultimei enclave rebele din Siria, Idlib, pe care regimul de la Damasc vrea să o lichideze în următoarele zile.

61983781
Atac israelian asupra Siriei. Câteva rachete au fost doborâte de forţele Damascului

Israelul a lansat marţi un raid aerian asupra unor poziţii ale armatei siriene din Tartous şi Hama.

61983775
Donald Trump și Moon Jae-in vor să abordeze subiectul Coreei de Nord, la Adunarea Generală a ONU

Președintele sud-coreean Moon Jae-in și omologul său american, Donald Trump, au discutat la telefon înainte de Adunarea Generală a ONU care va avea loc la New York. Astfel, ei și-au exprimat speranța că se va aborda subiectul Coreei de Nord.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.