Cum s-au văzut incidentele de la protest în presa internațională

Proteste in Piata Victoriei
Pro TV

Zeci de mii de români care trăiesc în străinătate s-au adunat vineri, la Bucureşti, la un protest antiguvernamental, cerând guvernului de stânga să demisioneze.

Manifestanții au acuzat corupţia şi tentativele coaliţiei la putere de a slăbi justiţia, relatează agenţiile de presă şi media internaţionale.

Presa internaţională atrage atenţia şi asupra ciocnirilor dintre protestatari şi forţele de ordine, scrie Agerpres.

Reuters scrie că protestele au fost organizate şi promovate de grupuri de români care trăiesc peste hotare, furioase din cauza corupţiei înrădăcinate, salariilor mici şi tentativelor PSD de a slăbi justiţia într-una dintre cele mai corupte ţări din UE.

În Bucureşti, relatează agenţia, unii protestatari au încercat să-şi facă drum spre clădirea guvernului prin cordonul de securitate, iar alţii au aruncat cu pietre şi sticle spre jandarmi. Aceştia au ripostat cu gaze lacrimogene şi, ocazional, cu un tun cu apă. Poliţia a anunţat că grupuri de "provocatori" erau prezenţi în piaţă.

Citește și
proteste diaspora, incendii, piata victoriei,
Incendii în apropiere de Piața Victoriei, după evacuarea protestarilor

De asemenea, notează Reuters, zeci de mii de persoane au participat la proteste în alte oraşe din România.

Printre protestatarii care au traversat Europa pentru a lua parte la mitingul de la Bucureşti este şi şoferul de camion Daniel Ostafi, de 42 de ani, care s-a mutat în Italia în urmă cu 15 ani în căutarea unui viitor despre care spune că România nu i-l putea oferi familiei sale, relatează Reuters. Alături de el s-a aflat şi Mihai Poduţ, de 27 de ani, un lucrător în construcţii care a plecat din ţară în 2014 şi s-a stabilit în Franţa, apoi în Germania.

Ei s-au alăturat miilor de protestatari care au agitat steaguri ale României şi ale UE sub un soare arzător, scandând "Partid de hoţi" şi cerând demisia guvernului.

Agenţia mai scrie că între 3 şi 5 milioane de români muncesc şi trăiesc în străinătate, potrivit Băncii Mondiale, sau circa un sfert din populaţia totală a României. Ei au trimis acasă puţin sub 5 miliarde de dolari anul trecut, o infuzie vitală pentru comunităţile rurale dintr-una dintre cele mai sărace ţări din UE.

"Am plecat pentru a le asigura copiilor mei o viaţă mai bună, care nu era posibilă atunci aici", a spus Ostafi.

"Din nefericire, încă nu este posibil, oamenii care ne guvernează nu sunt calificaţi şi sunt corupţi", a declarat el pentru Reuters, adăugând că speră că la următoarele alegeri parlamentare prezenţa la vot va fi mai mare.

În faţa sediului guvernului au avut loc cu regularitate proteste după ce social democraţii au preluat puterea şi au încercat să decriminalizeze mai multe infracţiuni de corupţie. În cursul acestui an, politicienii de la putere au adoptat în parlament schimbări la codurile penale care au suscitat preocupări ale Comisiei Europene, Departamentului de Stat din SUA şi a mii de magistraţi. Aceste schimbări aşteaptă acum verdictul Curţii constituţionale care a fost sesizată în mai multe rânduri.

România este unul dintre cele mai corupte state din UE şi Bruxellesul şi-a menţinut monitorizarea specială asupra sistemului său de justiţie, mai scrie Reuters.

Mai mulţi politicieni din coaliţia de la guvernare au luat în derâdere protestele, afirmând că nu înţeleg de ce ar protesta românii din diaspora.

"Aproape tot sectorul public funcţionează prost, trebuie schimbat complet şi înlocuit cu oameni capabili. Le-aş cere politicienilor de la putere să facă schimb de locuri cu noi, să muncească ca noi şi să vadă cum este", a afirmat Poduţ.

Expatriaţii, dintre care unii au străbătut întreaga Europă pentru a participa la demonstraţii, sunt nemulţumiţi de modul în care România este guvernată de social-democraţi. De când partidul a venit la putere în 2016, guvernul a propus legi noi despre care criticii susţin că slăbesc lupta împotriva corupţiei, scrie la rândul său Associated Press.

În jur de 3 milioane de români trăiesc peste hotare şi unii spun că au plecat din ţară din cauza corupţiei, salariilor mici şi a lipsei de oportunităţi.

"Nu vrem ca ţara noastră să fie guvernată de hoţi care îşi umplu buzunarele", a spus Georgeta Anghel, de 43 de ani, care trăieşte în Valencia, Spania, de 14 ani. "Dacă nimic nu se schimbă aici, ce fel de viitor va avea fiul nostru?", a întrebat ea.

Cristina Andrei a venit din Stockholm, Suedia, unde trăieşte acum alături de cei doi fii ai ei. "Am venit aici pentru copiii mei, care nu ştiu să citească sau să scrie româneşte. Ţara asta este bogată şi frumoasă, dar este condusă de hoţi", a declarat ea pentru AP.

Liviu Dragnea, şeful social democraţilor, a fost condamnat la 3 ani şi şase luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu, notează AP. El a făcut recurs la această decizie. Dragnea nu poate ocupa funcţia de prim-ministru din cauza unei alte condamnări din 2016 pentru fraudă electorală.

Sute de mii de români au semnat o petiţie care cere o lege care să le interzică persoanelor condamnate pentru corupţie sau alte infracţiuni să ocupe funcţii publice, dar este improbabil ca aceasta să treacă în Parlament, unde social-democraţii şi aliaţii lor deţin majoritatea.

Protestatarii au agitat steaguri ale României, Spaniei, Italiei sau UE, au strigat "Justiţie, nu corupţie" şi au numit partidul la guvernare "ciuma roşie" la protestul din faţa guvernului, notează Associated Press.

France Presse scrie la rândul său că românii expatriaţi adunaţi în faţa guvernului au cerut demisia guvernului pe care îl acuză de "corupţie", în cadrul unei manifestaţii marcate de ciocniri cu forţele de ordine.

"Demisia" şi "Hoţii", au scandat manifestanţii adunaţi în Piaţa Victoriei, în faţa sediului guvernului.

AFP relatează că câteva zeci de persoane au încercat să rupă cordonul poliţiei, moment în care jandarmii au utilizat din abundenţă de gaze lacrimogene pentru a-i forţa să se îndepărteze.

Prezente în număr mare la faţa locului, forţele de ordine au făcut apel la "manifestanţii de bună credinţă să se distanţeze de elementele violente".

Ştefan şi Ileana Anghel au venit la protest din Spania, unde muncesc în agricultură în regiunea Alicante. "Din nefericire, nimic nu s-a schimbat în România. Ne-ar plăcea să vedem drumuri şi şcoli moderne şi mai ales să nu trebuiască să dăm mită în stânga şi-n dreapta", a declarat Ileana pentru AFP.

Vlad, în vârstă de 60 de ani, şi soţia lui, au venit de la New York, unde trăiesc de 30 de ani, pentru această "sărbătoare a diasporei".

"Corupţia şi deturnarea de fonduri spre profitul guvernelor, iată ce mă deranjează", a spus Vlad, care lucrează în sectorul imobiliar. "O forţă este pe cale să se nască în acest loc, sperăm că mesajul nostru va fi auzit", a adăugat el.

AFP remarcă că mii de persoane au participat la proteste şi la Cluj, Sibiu sau Timişoara. De asemenea, agenţia franceză de presă remarcă contribuţia românilor din diaspora la economia României, "una dintre cele mai sărace ţări din UE", care reprezintă aproape 2,5% din PIB.

La rândul său, Euronews citează români care spun că s-au săturat de actualii guvernanţi.

"Vrem să fim percepuţi ca o ţară normală şi nu ca nişte indezirabili. Guvernul trebuie să ne dea posibilitatea de a fi o ţară normală şi nu să fim umiliţi în lumea întreagă. Am venit de la Bilbao special pentru această manifestaţie a românilor care trăiesc în străinătate. Ne-am săturat, trebuie să fim uniţi, victorie pentru România!", a declarat ea.

"Drumul a fost dificil, suntem obosiţi, dar am venit aici pentru că ne-am săturat. Guvernul este corupt, ei trebuie să plece şi să fie înlocuiţi de tineri, cu mentalităţi noi", spune un bărbat stabilit în Italia.

Euronews mai scrie că populaţia acuză puternic corupţia, care ar provoca plecarea a milioane de oameni în străinătate. Potrivit Eurostat, 20% dintre românii de vârstă activă trăiesc într-o altă ţară UE.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
50.000 de oameni au protestat în Piața Victoriei. Jandarmii au intervenit cu gaze și spray lacrimogen: 440 de răniți. VIDEO
50.000 de oameni au protestat în Piața Victoriei. Jandarmii au intervenit cu gaze și spray lacrimogen: 440 de răniți. VIDEO

Zeci de mii de oameni din diaspora, dar și din țară, s-au strâns vineri în Piaţa Victoriei, la mitingul anti-Guvern. 

Incendii în apropiere de Piața Victoriei, după evacuarea protestarilor
Incendii în apropiere de Piața Victoriei, după evacuarea protestarilor

Două incendii au fost provocate, vineri seară, în apropiere de Piaţa Victoriei, de grupuri de persoane, pentru stingerea unuia dintre ele intervenind jandarmii cu un tun cu apă.

Cioloș, despre incidentele din Piața Victoriei: ”S-a mers prea departe”
Cioloș, despre incidentele din Piața Victoriei: ”S-a mers prea departe”

Dacian Cioloş spune că reacţia forţelor de ordine la protestul de vineri, din Piaţa Victoriei, şi a celor care le-au dat ordinele de evacuare a unei manifestaţii paşnice este "un precedent extrem de periculos pentru democraţia românească".

Iohannis, reacție dură pe Facebook cu privire la intervenția jandarmilor
Iohannis, reacție dură pe Facebook cu privire la intervenția jandarmilor

Președintele României a reacționat pe Facebook după violențele de la protest, de vineri seară.

Cum a fost întâmpinat filosoful Mihai Șora de protestatarii din Piața Victoriei. VIDEO
Cum a fost întâmpinat filosoful Mihai Șora de protestatarii din Piața Victoriei. VIDEO

Mihai Șora a sosit printre protestatarii din Piața Victoriei în jurul orei 22.30. Filosoful, însoțit de soția sa, a fost întâmpinat cu aplauze de către cei prezenți în fața Guvernului.

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Candidatul comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pus sub semnul întrebării în noul Executiv.

Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”
Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”

România exportă din nou energie, produsă acum din centralele eoliene, afirmă ministrul de resort Sebastian Burduja, care pledează pentru acest tip de energie verde. Apa din lacurile de acumulare, pentru energia hidro, trebuie păstrată, spune el.

Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului
Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului

Apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri, spune răspicat MApN, care dezminte astfel dezinformările apărute pe tema modificărilor legislative în ceea ce privește apărarea spațiului aerian național împreună cu NATO.