Poliția din St. Gallen a fost anunțată despre un furt în desfășurare la o firmă din Widnau, relatează wundo.ch.
La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de polițiști.
În timpul verificărilor făcute în zona respectivă, doi bărbați au fost prinși pe loc, în timp ce un al treilea a reușit să fugă și s-a cățărat pe o macara.
Din motive de siguranță, au fost solicitate echipaje de salvare și pompieri.
În final, polițiștii au reușit să-l determine pe bărbat să coboare, acesta fiind imediat reținut.
Potrivit autorităților, cei trei bărbați sunt cetățeni români, în vârstă de 29, 35 și 39 de ani, toți fără domiciliu în Elveția.
Bărbatul de 39 de ani era deja căutat în baza unui mandat de arestare, potrivit publicației Wundo.ch.
Polițiștii din Elveția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs incidentul.