Credincioşii eleni, obligaţi să prezinte un test COVID negativ pentru a putea participa la slujbe

62225428
Shutterstock

Grecia a introdus noi restricţii prin care credincioşii sunt obligaţi să prezinte un test COVID-19 negativ pentru a participa la slujbe în biserici, după o creştere a numărului de cazuri de coronavirus în ultimele săptămâni, relatează duminică Reuters.


Conform noilor măsuri anunţate pe 18 noiembrie, persoanelor nevaccinate li se interzice accesul în spaţii interioare, inclusiv în restaurante, cinematografe, muzee şi săli de sport, chiar dacă prezintă un test negativ pentru coronavirus, scrie Agerpres.

În cazul bisericilor, duminică a fost prima zi în care credincioşii care participă la slujbe trebuie să prezinte un test negativ.

"(Această măsură este) pentru a ne proteja pe noi înşine şi pe oameni", a declarat părintele Christos, preot la Biserica Sfântul Spiridon din oraşul Pireu.

"Poate fi puţin dificil, însă vom persista. Suntem obligaţi să respectăm toate măsurile", a mai spus el.

Unii credincioşi au declarat că au venit mai puţini oameni decât de obicei la slujba de duminică din cauza cerinţei ca cei nevaccinaţi să plătească pentru teste, un cost care s-ar putea dovedi costisitor pentru cei cu familii.

Grecia a înregistrat o creştere a infectărilor cu COVID-19 luna aceasta, numărul cazurilor zilnice ating niveluri record. Până sâmbătă, ţara a înregistrat 920.683 de infectări cu coronavirus şi 17.861 de decese asociate COVID-19 de la izbucnirea pandemiei.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62227207
Imagini virale. O femeie parlamentar din Noua Zeelandă a mers cu bicicleta la spital pentru a naște

O femeie politician din Noua Zeelandă a mers cu bicicleta la spital, în timp ce era în travaliu, duminică, pentru a naște abia o oră mai târziu, scrie BBC.

62227206
Olanda confirmă 13 infectări cu varianta Omicron în rândul celor 61 de pasageri pozitivi. Și Danemarca a confirmat 2 cazuri

Olanda a confirmat duminică 13 cazuri de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului în rândul celor 61 de pasageri testaţi pozitiv la COVID-19 după ce au sosit vineri cu două zboruri din Africa de Sud.

61940604
Australia ia în vizor trollii anonimi de pe rețelele sociale. Persoanele defăimate sau hărțuite pot depune plângere

Australia va introduce noi competenţe judecătoreşti pentru a forţa mass-media sociale globale să demaşte trollii anonimi din mediul virtual, a anunţat sâmbătă premierul australian Scott Morrison, informează duminică dpa.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.