Covid-19 în lume. O nouă mutație a coronavirusului a fost identificată în India

×
Publicitate

În timp ce numărul celor răpuși de Covid a trecut de trei milioane în toată lumea, Organizaţia Mondială a Sănătăţii studiază o mutație a coronavirusului identificată în India.

Aceasta ar putea avea legătură cu creşterea fulminantă a îmbolnăvirilor. India a raportat sâmbătă un nou record zilnic de cazuri de COVID-19, peste 234.000.

Pe de altă parte, autorităţile braziliene le sfătuiesc pe femei să amâne să rămână însărcinate până când va trece etapa cea mai grea din pandemie. Potrivit medicilor, varianta coronavirusului care devastează ţara sud-americană pare să afecteze mai mult viitoarele mame decât tulpinile inițiale.

Varianta P1, descoperită în oraşul Manaus din Amazonia, a devenit rapid dominantă în Brazilia. Este considerată vectorul principal în valul de infecţii care a dus bilanţul deceselor în ţară la aproape 370.000, al doilea cel mai mare din lume, după Statele Unite.

Foarte afectaţi sunt tinerii, ei reprezentând mai mult de jumătate dintre pacienţii de la terapie intensivă.

Raphael Parente, ministrul brazilian al Sănătății: „Dacă e posibil, amânaţi să rămâneţi însărcinate! Deşi nu exista încă studii care să confirme asta, tulpina braziliană pare mai agresivă cu femeile însărcinate, comparativ cu variantele care circulau anul trecut. V-o spun ca specialist, ca ginecolog”.

Cu o populaţie de peste 200 de milioane de locuitori, Brazilia a înregistrat 13,8 milioane de cazuri de infectare. Cu toate astea, preşedintele Jair Bolsonaro se opune carantinei naţionale.

José Sarto, primarul din Fortaleza, Brazilia: „Noi, primarii oraşelor braziliene, am creat o asociaţie pentru a-i ajuta pe oameni. Încercam să achiziţionăm vaccinuri şi alte resurse medicale. Cerem ajutor comunităţii internaţionale: nu uitaţi de noi, suntem într-o situaţie absolut disperată”.

Starea de spirit e tot pesimistă şi în Canada, care se confrunta cu un al treilea val foarte agresiv şi cu întârzieri ale livrărilor de vaccin.

Justin Trudeau, premierul Canadei: „Situaţia este gravă, foarte gravă. Mai ales în Ontario, dar şi în alte părţi ale ţării. Acest val diferă de cele precedente, pentru că noile tulpini sunt mai contagioase şi dau forme de boală mai severe”.

A doua doză de vaccin a fost amânată cu până la patru luni pentru cei mai mulţi canadieni, inclusiv pentru cadrele medicale.

În acest timp, deşi au administrat deja 200 de milioane de doze de ser, americanii se confrunta şi ei cu cifre în creştere.

Andy Slavitt, consilier al Casei Albe pe probleme legate de Covid-19: „Chiar în timp ce noi dăm zor să vaccinăm cât mai mulță oameni, noile tulpini, mai ameninţătoare, se răspândesc în neştire”.

Tulpina britanică este responsabilă de jumătate dintre noile infectări.

Andy Slavitt, consilier al Casei Albe pe probleme legate de Covid-19: „Anunţăm astăzi crearea unui fond de 1,7 miliarde de dolari, destinat creşterii capacităţii de a monitoriza, vâna şi învinge noile ameninţări ale pandemiei”.

În ultimele 24 de ore, Statele Unite au raportat peste 70.000 de cazuri noi şi 700 de decese, iar spitalizările au crescut cu 8% faţă de săptămâna trecută.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62185185
O pagină de istorie se încheie în Cuba. Raul Castro pleacă de la putere

După 60 de ani de la ziua în care Fidel Castro a proclamat caracterul socialist al revoluției cubaneze, fratele său Raul tocmai a deschis, la Havana, ultimul său congres al Partidului Comunist.

62185342
VIDEO. Momentul în care o femeie este împinsă pe scări, la metroul din Paris

O filmare publicată pe rețelele de socializare, în care o femeie este împinsă pe scări la metroul parizian, a provocat un val de indignare în Franța.

62185336
Cum funcționează microcipul care detectează Covid-19 în corp înainte să ai simptome

Agenția DARPA a armatei americane a susținut dezvoltarea unui senzor menit să fie injectat sub piele pentru a monitoriza COVID-19, scrie Business Insider.

Recomandări
Upu pius binzeu id158903 inquam photos cornel putan
Primul deces cauzat de virusul gripal, confirmat în România. Infecțiile respiratorii, în creștere față de săptămâna anterioară

Autoritățile au comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din actualul sezon. Este vorba despre un bărbat în vârstă de cel puțin 65 de ani, din județul Cluj, care avea afecțiuni medicale preexistente.

Nicolae ciuca ilie bolojan id216565 inquam photos george calin
Lovitură pentru PNL. Liberalii, obligați să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat. Ce a decis instanța

PNL a pierdut definitiv procesul cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și trebuie să restituie la bugetul de stat 14 milioane de lei primiți pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024.

62604739
România are în continuare cea mai mare inflație din UE, aproape dublă față de medie. Care este țara cu inflație de numai 1%

România se menţine pe primul loc în UE, în luna septembrie, în topul ţărilor cu cea mai mare rată anuală a inflaţiei, cu un nivel de 6,5%, faţă de o medie de 3,8% pentru statele membre, fiind urmată de Lituania (6,1%) şi Bulgaria (5,6%).