Contracandidatul lui Kovesi la conducerea Parchetului UE neagă că s-ar fi retras din cursă

62035029
AFP

Francezul Jean-François Bohnert, contracandidatul Laurei Codruţa Kovesi pentru şefia Parchetului european, afirmă că încă este candidat pentru acest post, după apariţia informaţiilor privind ieşirea sa din cursă.

După apariţia informaţiilor conform cărora Bohert a fost audiat pentru şefia Parchetului Financiar Francez, ceea ce lasă liberă calea pentru candidatura Laurei Codruţa Kovesi, Politico a updatat luni un interviu cu Bonhert publicat iniţial în 9 iulie, scrie News.ro.

Politico.eu relatează că presa din România a transmis vineri că Bonhert s-a retras din cursă pentru că ar urma să preia o altă funcţie importantă în Franţa, astfel încât Laura Codruţa Kovesi va rămâne principalul candidat pentru şefia Parchetului European.

”Contractat telefonic, Bonhert a declarat că încă este candidat pentru a fi procuror şef european”, notează Politico.eu.

De asemenea, citează un purtător de cuvânt al misiunii diplomatice a Franţei la UE, care a declarat duminică noaptea că, ”în acest stadiu, nimic nu s-a schimbat în ceea ce priveşte poziţia Franţei”.

Politico admite că această competiţie pentru Parchetul Europeans-a concentrat pe Kovesi şi aminteşte că propriul Guvern a încercat să-i saboteze candidatura cu argumentul că aceasta şi-a depăşit atribuţiile cât a fost funcţie.

În interviul acordat Politico, Bohnert a răspuns afirmativ după ce a fost întrebat dacă se pune prea mult accent pe lupta anticorupţie dusă de Kovesi în România, amintind că printre atribuţiile procurorului-şef european se află ”investigarea, punerea sub urmărire şi aducerea în faţa justiţiei a celor care comit infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE”.

„Este principala experienţă a lui Kovesi, înţeleg de ce s-ar concentra pe asta”, a afirmat Bohnert, făcând referire la lupta anti-corupţie.

Însă el a avertizat privind pericolele concentrării pe un singur aspect al funcţiei: „Este ca şi cum ai folosi un binoclu, dacă schimbi focusul, nu mai este la fel. Poate că şi în timpul discuţiilor din Parlamentul European, nu a fost cea mai bună cale ca lumea să se concentreze numai pe lupta anti-corupţie”.

Bohnert şi-a exprimat nemulţumirea privind faptul că presa s-a concentrat mai mult pe Kovesi: „La început, bineînţeles, nu a fost un avantaj. M-am simţit un pic în spatele scenei pentru că toată lumea se concentra pe Kovesi”.

În interviul acordat Politico în Reims, Bohnert a declarat că a fost „trist” după ce a citit cum mai multe persoane i-au cerut pe Twitter să se retragă din cursă. El nu a luat niciodată acest lucru în considerare, adăugând că mai mulţi procurori germani şi-au exprimat susţinerea faţă de el la o conferinţă recentă.

„Mulţi oameni mă susţin şi ştiu că am experienţa necesară pentru a dezvolta noi instituţii. Nu pot renunţa pentru că multă lume nu ar înţelege”, a afirmat el.

El a făcut referire la experienţa sa de a superviza procurori în Franţa precum şi la munca sa în dezvoltarea de noi sisteme europene de cooperare judiciară, mai întâi în Germania iar apoi în Olanda.

Bohnert a afirmat că este „o îngrijorare majoră” pentru el faptul că doar 23 dintre cele 28 de state UE sunt aşteptate să participe la noua instituţie. Nu vor lua parte Ungaria, Polonia, Irlanda, Danemarca şi Marea Britanie, care va părăsi UE.

El a precizat însă că vor exista modalităţi de a trece peste aceste dificultăţi.

Bohnert a informat că dacă o infracţiune investigată de Parchetul European va implica o ţară dintre cele care nu participă, statul respectiv va fi obligat să coopereze, argumentând că toate guvernele UE trebuie să răspundă investigaţiilor europene.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Momentul în care doi muncitori salvează copiii dintr-un apartament în flăcări

Doi muncitori în construcții au salvat un bebeluș și un copil mic dintr-un apartament cuprins de flăcări, în statul american New Mexico. Momentele dramatice au fost filmate de un martor.

11 milioane de oameni, în calea furtunii tropicale Barry. „Nu am scăpat de ce e mai rău”

Nu a trecut ce e mai rău, avertizează insistent autoritățile americane, pe măsură ce furtuna tropicală Barry își continuă înaintarea pe teritoriul statului Louisiana.

Misiunea pe Lună a Indiei, anulată chiar înainte de lansare. A costat 146 de milioane $

Lansarea unei misiuni de aselenizare de către India a fost amânată la începutul zilei de luni ca urmare a unor probleme tehnice, potrivit informaţiilor furnizate de agenţia spaţială indiană, informează dpa.

Recomandări
MF anunță execuția bugetară la 7 luni: Deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei față de 2025 și coboară la 2,34% din PIB

Ministerul Finanțelor a făcut publică luni execuția bugetară pe primele 7 luni ale anului, potrivit căreia deficitul s-a redus cu 28,36 miliarde lei, până la 2,34% din PIB.

SUA au atacat din nou Iranul. Teheranul anunță represalii și lovește baze americane din Iordania

Statele Unite au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului împotriva unor ţinte americane din Iordania, transmite AFP.

Simplu de aplicat. Cum folosim metoda ”sinking funds”, ca să evităm cheltuielile prea mari, care lovesc bugetul familiei

Vacanța e pe terminate, începe școala și urmează o lună aglomerată pentru bugetul familiei. Dacă unele cheltuieli sunt neprevăzute, pentru altele ne putem pregăti din timp.