Comisia Europeană sprijină statele membre în ceea ce privește sectorul turismului. Ce măsuri se vor lua

62081733
AFP

Comisia Europeană anunţă că sprijină statele membre pentru a face faţă impactului resimţit în sectorul turismului din cauza coronavirusului şi că va propune măsuri pentru a susţine în continuare acest domeniu, înainte de sezonul de vară.

"Comisia a prezentat măsurile deja luate în sprijinul sectorului, precum şi planificarea unei reacţii comune a UE în vederea redresării ecosistemului turistic. În această privinţă, Comisia va propune măsuri pentru a sprijini în continuare sectorul, înainte de sezonul de vară. Printre acestea, Comisia are în vedere protocoale care ar trebui să ghideze funcţionarea în condiţii de siguranţă a facilităţilor turistice din întreaga UE", arată CE într-un comunicat.

Luni, 27 aprilie, în cadrul unei videoconferinţe, miniştrii UE au discutat despre implicaţiile pandemiei asupra turismului, despre măsuri de atenuare şi strategia de redresare pentru ecosistemul turistic, care este unul dintre cele mai afectate de criză, transmite News.ro.

"Vom avea nevoie de fonduri fără precedent pentru a depăşi această criză. Este nevoie de un buget puternic al UE pentru a impulsiona redresarea europeană, dar şi de o Uniune mai puternică şi mai rezilientă. Vom avea nevoie de acţiuni rapide, de pragmatism şi de creativitate pentru a redresa şi a construi o industrie a turismului rezilientă şi durabilă. Dar, mai presus de toate, această criză necesită solidaritate. Nicio ţară nu o poate depăşi singură", a declarat Thierry Breton, comisarul pentru piaţa internă.

Comisarul afirmă că impactul coronavirusului asupra turismului va fi mult mai grav decât în timpul crizei economice din 2009 sau a SARS.

"Epidemia SARS din 2003 a afectat sosirile globale ale turismului internaţional cu 0,4%. În criza economică din 2009 a înregistrat o reducere de 4%. Impactul coronavirusului este mult mai grav. Potrivit Organizaţiei Mondiale de Turism, traficul turistic internaţional va fi redus cu 20-30% în acest an. OECD preconizează o scădere a economiei globale a turismului cu până la 45-70%. Permiteţi-vă să vă asigur că UE mobilizează fiecare instrument de care dispune pentru a sprijini răspunsul la faţa locului pentru fiecare stat membru", spune comisarul.

Comisarul Thierry Breton va convoca totodată un Summit pentru turism pentru a discuta despre o foaie de parcurs pentru un ecosistem turistic viitor, imediat ce situaţia sanitară o va permite.

"Aştept cu nerăbdare să vă aud ideile cu privire la modul în care vă putem sprijini, iar industria turistică să îşi revină şi să ieşim mai puternic din această criză", le-a spus el miniştrilor.

Miniştrii UE şi-au exprimat sprijinul larg pentru adoptarea de măsuri suplimentare şi pentru o coordonare sporită la nivelul UE. Aceştia au invitat Comisia să acţioneze în mod prioritar în vederea unei abordări comune la nivelul UE, care să faciliteze lichidităţile şi să menţină un echilibru just între interesele operatorilor de turism şi cele ale consumatorilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62121318
Planul Italiei după relaxarea restricțiilor: măști gratuite și o aplicație de urmărire

Domenico Arcuri, comisarul extraordinar al guvernului italian pentru criza COVID-19, a subliniat marţi necesitatea de a impulsiona producţia internă a măştilor de protecţie.

62120465
Premierul francez: „Există riscul unui al doilea val de infectare cu coronavirus după ieşirea din izolare”

Premierul francez, Edouard Philippe, susține că există riscul unui al doilea val de infectare cu coronavirus după ieşirea din izolare.

62122424
Rata contagiunii creşte în Germania. Avertismentul unui reputat virusolog

Rata reproducerii de bază a noului coronavirus a crescut recent în Germania, deplânge marţi preşedintele Institutului de boli infecţioase Robert Koch (RKI) Lothar Wieler.

Recomandări
Călin Georgescu
Câți bani ar avea Călin Georgescu în cele șapte conturi pe care DIICOT a pus sechestru

Călin Georgescu și soția sa, Cristela, au mers miercuri dimineață la DIICOT, pentru a doua zi la rând, pentru a asisra la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor de stocare ridicate de anchetatori.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Batrani pacaliti
Escrocherie de amploare în Capitală. Bătrâni, păcăliți că sunt grav bolnavi și puși să ia credite pentru „leac”. Ce cumpărau

Escrocherie de proporții în Capitală, mascată sub paravanul unor clinici private mai mulți bătrâni ar fi fost înșelați să creadă că sunt grav bolnavi și să plătească servicii medicale scumpe.