Bătaie între forțele speciale și susținători în timpul arestării fostului lider din Kîrgîzstan

×
Publicitate

La a doua încercare, trupele speciale din Kîrgîzstan au reuşit joi seară să-l aresteze pe fostul preşedinte Almazbek Atambaev, inculpat pentru corupţie şi aflat în conflict deschis cu succesorul său.

Miercuri, asaltul asupra reşedinţei acestuia a fost ratat din cauza unor ciocniri violente cu susţinătorii fostului şef de stat.

Incidentele au alimentat temeri privind o nouă izbucnire a violenţelor în această ţară, deja marcată de două revoluţii, în 2005 şi 2010.

Raidul de miercuri s-a transformat într-o încăierare generală între forţele de ordine şi simpatizanţii lui Atambaev, la reşedinţa acestuia de lângă Bishkek. Aceştia din urmă au dezarmat şi au bătut membri ai trupelor speciale, pe care i-au luat apoi ostatici, în timp ce alţi susţinători ai fostului preşedinte încercau să împiedice escaladarea situaţiei.

Un membru al forţelor speciale a fost ucis, alţi 24 au fost răniţi. 23 de civili au fost şi ei spitalizaţi, unii pentru răni de glonţ.

Preşedintele Sooronbai Jeenbekov a revenit de urgenţă din concediu şi l-a acuzat pe Atambaiev că a "călcat în picioare în mod grosolan" Constituţia opunându-se forţelor de ordine.

În schimb, Almazbek Atambaiev consideră acuzaţiile formulate împotriva să drept "absurde".

Almazbek Atambaiev: Trebuie să ieşim pe străzi şi să începem proteste pe termen nelimitat. Ne ducem la sediul preşedinţiei şi rămânem acolo cât e nevoie, pentru că autorităţile trebuie să pună capăt acestui haos.

La o zi după prima tentativă de arestare, 1.000 de membri ai forţelor de securitate au revenit joi seară la reşedinţa lui Atambaev, unde au fost din nou întâmpinaţi de sute de partizani ai fostului preşedinte. Se pare că, până la urmă, Almazbek Atambaev s-a predat de bună voie, iar susţinătorii lui au fost dispersaţi cu gaze lacrimogene.

Preşedinte până în noiembrie 2017, Almazbek Atambaev este acuzat de achiziţie ilegală de terenuri şi eliberarea unui membru al unui clan mafiot. La sfârşitul mandatului, Atambaev a reuşit cu preţul unor manevre politice să impună candidatura lui Jeenbekov, pe atunci un apropiat al său, dar relaţiile dintre ei s-au degradat ulterior.

Preşedinţii Kîrgîzstanului au fost răsturnaţi de la putere prin violenţă în 2005 şi 2010. Atambaev, acum în vârstă de 62 de ani, a participat la ambele revolte. Luna trecută, el s-a întâlnit, la Moscova, cu preşedintele rus Vladimir Putin. Ulterior, acesta şi-a exprimat sprijinul pentru Jeenbekov.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

aaCLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62068325
Drama copiilor de migranți din SUA. O fetiță imploră autoritățile să-i elibereze părinții

Autoritățile americane au arestat sute de migranți fără documente legale, ce munceau în mai multe unităţi de procesare a alimentelor din statul Mississippi. Mulți copii s-au trezit astfel singuri, fără părinți.

62068324
Masacrul comis de un cartel mexican: 9 cadavre atârnate de un pod. Mesajul traficanților

Luptele între cartelurile de traficanți de droguri din Mexic marchează un nou episod sângeros și macabru: 19 cadavre mutilate, dintre care 9 pe jumătate dezbrăcate și atârnate de un pod, au fost descoperite Uruapan, la vest de capitala Ciudad de Mexico. 

62068305
Mesajul vechi de 50 de ani găsit într-o sticlă lansată la apă de un marinar rus

Un bărbat din statul american Alaska a găsit un mesaj într-o sticlă aruncată în apă în urmă cu 50 de ani de un marinar aflat pe un pescador rusesc, relatează Agerpres.

Recomandări
Agerpres ilie bolojan alaturi de siegfried muresan
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Mureșan. PNL, USR și UDMR și-au validat listele pentru viitorul Cabinet

PNL a validat în unanimitate, vineri, programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Siegfried Mureșan și lista celor șapte miniștri liberali propuși pentru viitorul Executiv, a transmis partidul într-un comunicat.

Vlcsnap 2026 09 25 18h15m22s846
Apartamentele noi, tot mai mici, dar cu mai multe facilități. Fenomenul „Shrinkflation” în imobiliarele din România

Mai puțini metri pătrați utili, dar mai multe facilități. În asta s-a schimbat oferta de locuințe noi.

Vlcsnap 2026 09 25 17h47m35s093
Individul căutat după moartea tinerei aruncate într-un geamantan în Olt era liber după ce își bătuse și violase fosta iubită

Vlad Bălțățeanu, individul căutat în toată Europa după moartea brutală a iubitei sale, a mai fost în atenția autorităților, după ce o fostă parteneră a obținut un ordin de protecție. Dosarul a stat însă pe masa autorităților 4 ani.