China a lansat cel mai rapid tren fără pilot din lume. În cât timp ar parcurge distanţa Bucureşti-Braşov

62103127

China se pregăteşte pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2022 şi a inaugurat un tren care poate transporta turiştii de la Beijing până la pârtiile de schi în timp record, relatează The Guardian.

Este vorba despre cel mai rapid tren autonom din lume, care poate atinge viteze de până la 350 de km/h. Astfel că turiştii vor putea parcurge cei peste 170 de km (distanța aproximativă dintre București și Brașov) dintre capitala Beijing şi Zhangjiakou, unde se va ţine competiţia, în doar 45 de minute.

Până acum, distanţa dintre cele două oraşe era parcursă de trenuri în aproximativ trei ore, astfel că durata călătoriei s-a scurtat la aproape un sfert.

Trenurile vor opri în staţii automat, după un orar precis. Deşi trenul este autonom, un angajat al căilor ferate se va afla în permanenţă la manete, pregătit să intervină în caz de urgenţă.

Ca trenul să poată atinge vitezele record de care este capabil, o nouă linie de cale ferată a fost construită. A fost inaugurată pe 30 decembrie, are 10 staţii şi a fost realizată în patru ani.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62103126
Justin Trudeau: Avem informații că avionul ucrainean a fost doborât de o rachetă iraniană
Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat joi că mai multe surse din cadrul serviciilor de informaţii, inclusiv canadiene, afirmă că Boeingul 737, care s-a prăbuşit miercuri în apropiere de Teheran, a fost "doborât de o rachetă iraniană sol-aer".
62102700
Analiză BBC: Cât de puternică este în realitate armata Iranului
În contextul tensiunilor dintre Iran şi SUA, declanşate după asasinarea generalului Qassem Soleimani, BBC a făcut o radiografie a forţelor armate ale Teheranului.
62101924
Donald Trump sugerează că Soleimani încerca să arunce în aer ambasada SUA
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că generalul iranian Qassem Soleimani, ucis în 3 ianuarie într-un atac american la Bagdad, căuta ''să arunce în aer ambasada'' SUA, transmite Reuters.