Cercetătorii vor studia cum s-a răspândit coronavirusul în ''Wuhanul german''

62118029

O echipă de virusologi germani va studia cum s-a propagat coronavirusul într-o zonă din vestul Germaniei unde s-a înregistrat un număr semnificativ de persoane infectate, pentru a încerca astfel să determine cum avansează acest virus.

Este vorba despre districtul Heinsberg, în landul Renania de Nord-Westfalia, descris de presa locală drept ''Wuhanul german'', relatează Agerpres.

În acel district au fost confirmate până marţi 1.238 de cazuri de infectare, dintre care 32 de decese, media fiind de 487 de cazuri la 100.000 de locuitori, în timp ce pe ansamblul Germaniei această medie este de 74 de cazuri la 100.000 de locuitori.

''Heinsberg ne oferă o oportunitate unică întrucât virusul a fost detectat acolo într-un moment precis, pe 15 februarie, în timpul carnavalului'', a explicat Hendrik Streeck, virusolog la Universitatea din Bonn, în timpul unei prezentări în faţa parlamentarilor locali.

''Politicienii pot acţiona mai bine atunci când dispun de date pe baza cărora pot lua decizii'', a adăugat el, precizând că unul dintre obiectivele acestui studiu este clarificarea numărului cazurilor de COVID-19 nedetectate în acea zonă.

Epidemia din Heinsberg s-a declanşat cu trei săptămâni înainte ca aceasta să se generalizeze la nivelul întregii Germanii, examinarea evoluţiei epidemiei din acest district putând eventual să ofere astfel indicii asupra evoluţiei sale aşteptate la nivel naţional.

Echipa de investigaţii va analiza în special localitatea Gangelt pentru a determina cât mai precis câte persoane sunt în mod real infectate cu noul coronavirus. Printre alte obiective enunţate regăsim determinarea modului în care se produc lanţurile de infectare în cadrul familiilor, dacă copii infectează adulţii şi de ce unele persoane s-au infectat în timpul acelui carnaval şi altele nu.

Hendrik Streeck a mai spus că au fost contactaţi aproximativ 1.000 din cei circa 12.000 de rezidenţi ai localităţii Gangelt pentru a obţine date statistice care să permită clarificarea unor aspecte încă necunoscute de cercetători despre propagarea coronavirusului.

La realizarea studiului, ale cărui rezultate sunt aşteptate săptămâna viitoare, mai participă şi alţi virusologi, împreună cu circa 40 de studenţi care s-au oferit ca voluntari pentru munca de teren.

Germania avea confirmate marţi 68.180 de cazuri de COVID-19 şi 682 de decese, a treia ţară europeană cea mai afectată de pandemie, după Italia şi Spania, dar cu decese semnificativ mai puţine faţă de acestea două, în condiţiile însă în care Germania efectuează testări extinse pentru coronavirus şi nu se limitează la testarea cazurilor suspecte sau a celor mai grave.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62118026
Turkmenistan a interzis folosirea cuvântului "coronavirus". Nu a raportat niciun caz de infectare

Guvernul din Turkmenistan au interzis folosirea cuvântului coronavirus, măsură luată pentru a bloca orice informație cu privire la pandemie, informează Reporteri Fără Frontiere.

62094079
CE, avertisment pentru guvernele statelor membre, în contextul pandemiei de Covid-19

Comisia Europeană a avertizat guvernele statelor membre că măsurile și restricțiile adoptate din cauza pandemiei nu trebuie să submineze principiile și valorile democratice pe care se întemeiază Uniunea.

62111803
OMS recomandă folosirea măștilor doar celor care sunt bolnavi sau au grijă de cineva bolnav

Oficialii Organizației Mondiale a Sănătății recomandă oamenilor să nu poarte măști de protecție decât dacă sunt bolnavi de Covid-19 sau au grijă de cineva care este bolnav.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.