Cel puţin zece morţi şi peste o sută de răniţi într-o explozie la un depozit de artificii dintr-un oraș din Thailanda

62371423
Twitter

Cel puţin zece persoane au murit şi peste o sută au fost rănite într-o explozie la un depozit de artificii din sudul Thailandei, al cărui proprietar acuzat de neglijenţă a fost convocat la poliţie, informează AFP.

Explozia, care a avut loc sâmbătă după-amiază în oraşul Sungai Kolok, ar fi fost cauzată de lucrări de sudură într-o clădire în care se depozitau ilegal artificii.

"Am identificat 10 persoane (decedate) şi am găsit părţi din două cadavre pe care nu le putem identifica încă", a declarat duminică guvernatorul provinciei Narathiwat, Sanan Pongaksorn, într-o conferinţă de presă.

"Trimitem medici legişti să facă teste ADN, dar primele rapoarte indică faptul ele că sunt distincte", a adăugat el.

Poliţia care investighează cauza exploziei consideră că depozitarea artificiilor nu ara fost permisă.

Comandantul poliţiei din Narathiwat, generalul-maior Chalermporn Khamkhiew, a declarat că au fost livrate petarde cu puţin timp înainte de explozie.

"Investigăm dacă aceste petarde au fost transportate legal sau ilegal", a adăugat el.

"În acest moment, nu putem găsi nicio licenţă de deţinere sau de vânzare de petarde. Presupunem că fabrica nu are una", a continuat el.

Potrivit acestuia, explozia a aproximativ o tonă de praf de puşcă a produs două cratere de doi metri adâncime şi şase metri lăţime.

"L-am convocat pe proprietarul fabricii, acuzat de neglijenţa care s-a aflat la originea accidentului", a declarat colonelul Suthawet Thareethai, şeful poliţiei din districtul Muno.

Exploziile în atelierele de producţie de petarde şi de alte produse pirotehnice nu sunt neobişnuite în Thailanda. Tragedia de sâmbătă vine la cinci zile după explozia dintr-o fabrică de artificii, care a rănit 11 persoane, în nordul oraşului Chiang Mai.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62367977
Ministrul ungar al afacerilor externe, Péter Szijjártó: Argumentele UE privind pacea în Ucraina sunt prefăcute

Argumentele UE privind pacea în Ucraina, potrivit cărora condiţiile nu sunt deocamdată prielnice pentru negocierile privind soluţionarea conflictului, sunt prefăcute şi contraproductive. 

62371422
Furtuni puternice în Rusia. Zece persoane au murit, iar alte 27 au fost rănite

Mai multe persoane au fost ucise în centrul Rusiei după ce vânturile puternice au cauzat prăbuşirea unor copaci, iar ploile abundente au provocat întreruperi ale alimentării cu electricitate în sute de localităţi.

62371420
Forțele ruse au lansat 19 atacuri aeriene în sudul Ucrainei. Două persoane au murit în Zaporojie | FOTO

Un bărbat şi o femeie au fost ucişi, în acest weekend, într-un atac la Zaporojie, un oraş mare în sudul Ucrainei, anunţă autorităţile locale, informează AFP, citată de News.ro.

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.