Cel puţin 60 de morţi în Irak, în trei atentate revendicate de ISIS

61909662
Getty

Trei atacuri sinucigaşe revendicate de Statul Islamic s-au soldat joi cu moartea a cel puţin 60 de persoane în sudul Irakului, în timp ce peste 80 au fost rănite, au declarat surse medicale şi din poliţie, citate de Reuters, scrie news.ro.

Atacatorii, îmbrăcaţi în uniforme de poliţie şi la volanul unor vehicule militare furate, au vizat un punct de control al poliţiei şi două restaurante, pe o autostradă din apropiere de oraşul Nassiriya, folosind maşini-capcană şi veste cu explozibili, au precizat sursele.

Şeful Directoratului pentru Sănătate din Nassiriya, Jassim al-Khalidi, a declarat că la spitalul din oraş au fost aduse 50 de cadavre, dar că bilanţul ar putea creşte, pentru că o parte dintre răniţi sunt în stare critică.

Surse medicale au declarat că cel puţin 10 pelerini iranieni, care vizitau locuri sacre şiite, se numără printre morţi.

Cel mai sângeros atac a fost cel de la un restaurant de la vest de Nassiriya. “Un atacator şi-a detonat vesta cu explozibili într-un restaurant aglomerat, în timp ce un grup de persoane înarmate au aruncat grenade şi au tras în clienţi”, a declarat colonelul de poliţie Ali Abdul Hussain.

Surse din forţele de ordine au declarat că mai mulţi ofiţeri au fost ucişi şi în atacul vizând punctul de control, dar bilanţul acelui atac nu este clar încă.

Statul Islamic a revendicat responsabilitatea, într-un comunicat publicat de agenţia sa, Amaq News, potrivit cărora jihadiştii sunniţi au ucis « zeci de şiiţi”.

Activitatea ISIS este concentrată, de obicei, în vestul şi nordul Irakului. Atacurile cu bombă în sud, unde este extras majoritatea petrolului şi unde există o prezenţă sporită a forţelor de securitate, sunt relativ rare.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61898970
Coreea de Nord amenință SUA cu ”cenușă și întuneric”. Ce țară vrea să scufunde
Consiliul de Securitate a adoptat luni o nouă serie de sancţiuni împotriva Coreei de Nord, ca urmare al testului nuclear din 3 septembrie. Sancţiunile interzic exporturile de textile şi reduc aprovizionările acestei ţări izolate cu petrol şi gaz.
61909590
Exerciţiu militar de proporţii, în Suedia, simultan cu Zapad al ruşilor
Suedia, ţară neutră, a lansat cele mai ample exerciţii de război din ultimele două decenii, cu susţinerea ţărilor NATO.
61909588
Angajarea europenilor în alte țări UE s-ar putea schimba radical. Ce propune șeful CE
Iniţiativa de a reforma directiva europeană privind muncitorii detaşaţi a fost lansată de președintele francez Emmanuel Macron.