Cel mai tânăr fiu al prințului din Liechtenstein a murit subit, la 51 de ani

62408448
Profimedia

Cel mai tânăr fiu al prinţului care domneşte în Liechtenstein, Hans-Adam al II-lea, Constantin, a murit subit marţi la vârsta de 51 de ani, anunţă miercuri într-un comunicat casa princiară, relatează AFP.  

”Casa Princiară vă anunţă cu regret decesul neaşteptat al prinţului Constantin de Liechtenstein la 5 decembrie 2023”, se arată în comunicat, în care nu este precizată cauza decesului.

Constantin era al şaptelea în ordinea succesiunii la tronul acestui mic principat bogat, situat între Austria şi Eleveţia, cu aproximativ 40.000 de locuitori.

Fratele său mai mare, prinţul moştenitor Alois, este cel care-i va succede lui Hans-Adam al II-lea la conducerea Liechtensteinului.

Constantin lasă în urmă o soție și trei copii

Constantin lasă în urma sa o soţie, prinţesa Marie de Liechtenstein, şi copii, prinţul Moritz, prinţesa Georgina şi prinţul Benedikt, deplânge casa princiară.

El a fost preşedintele Consiliului de Supraveghre a Liechtenstein Group, cel mai mare grup bancar privat şi de gestionare de active care aparţine unei familii ragele din lume, se arată în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
62408441
Casa liderului Hamas, care ar fi organizat atacul din 7 octombrie, a fost încercuită de trupe israeliene, spune Netanyahu
Forțele israeliene au înconjurat casa liderului Hamas, Yahya Sinwar, în Gaza, potrivit lui Benjamin Netanyahu, citat de Sky News.
62408442
Statele Uniunii Europene au comandat doar circa 60.000 de noi obuze pentru Ucraina
Statele Uniunii Europene au plasat comenzi doar pentru aproximativ 60.000 de noi obuze din programul adoptat în martie.
62408429
Iranul anunţă că a lansat o ”capsulă de viaţă” în spaţiu, care pregăteşte trimiterea unui astronaut
Iranul a anunţat miercuri că a lansat cu succes o ”capsulă de viaţă” în spaţiu - de 500 de kilograme, cu un lansator de nouă generaţie de tip Salman, care pregăteşte trimiterea unui astronaut în spaţiu, relatează AFP.