Ce este Ceasul Apocalipsei și ce se întâmplă când ajunge la “miezul nopții”

62319308

Ceasul Apocalipsiei, cunoscut și ca Doomsday Clock, setat luni la  90 de secunde de "miezul nopții", este un simbol care reprezintă cât de aproape este omenirea de autodistrugere, din cauza armelor nucleare și a schimbărilor climatice, printre altele.

Acele ceasului sunt setate de Bulletin of the Atomic Scientists (Buletinului Oamenilor de Ştiinţă din Domeniul Atomic), un grup format din oamenii de știință ai Proiectului Manhattan de la Universitatea din Chicago, care au contribuit la construirea bombei atomice.

Practic, Ceasul Doomsday este un simbol care reprezintă cât de aproape suntem de distrugerea lumii cu tehnologii periculoase create de noi. El avertizează câte „minute” metaforice au rămas omenirii. Stabilit în fiecare an de Bulletin of the Atomic Scientists, acesta este destinat să avertizeze publicul și să inspire la diverse acțiuni de prevenire, conform U Chicago News.

Când a fost creat, în 1947, el s-a bazat pe amenințarea reprezentată de armele nucleare pe care oamenii de știință le considerau cel mai mare pericol pentru umanitate. În 2007, a început să includă riscurile de catastrofe din cauza schimbărilor climatice.

Ceasul a fost setat cu 17 minute până la "miezul nopții", în 1991, după prăbușirea Uniunii Sovietice și semnarea Tratatului pentru Reducerea Armelor Nucleare Strategice), de obicei prescurtat START. Până de curând, cel mai aproape a fost stabilit la două minute până la miezul nopții – mai întâi în 1953, când SUA și Uniunea Sovietică au testat ambele arme termonucleare, iar apoi în 2018 , invocând „o defalcare a ordinii internaționale” a actorilor nucleari, precum și a lipsei continue de acțiune privind schimbările climatice.

Apoi, în 2020, ceasul s-a apropiat cel mai mult de “miezul nopții”: 100 de secunde până la miezul nopții.

Cum a fost fondat Bulletin of the Atomic Scientists (Buletinului Oamenilor de Ştiinţă din Domeniul Atomic)

Bulletin of the Atomic Scientists este o organizație nonprofit care se ocupă de probleme de știință și securitate globală care rezultă din accelerarea progreselor tehnologice ce au consecințe negative pentru umanitate.

Majoritatea oamenilor care făceau parte din Proiectul Manhattan, misiunea secretă a guvernului care a creat prima bombă atomică, nu știau ce construiau. Dar chiar și așa oamenii de știință au făcut-o, deși unii dintre ei au avut dubii încă de la început, notează sursa citată.

Leo Szilard și Albert Einstein au fost cei doi fizicieni care i-au scris președintelui Franklin Roosevelt în 1939, avertizându-l despre potențialul unei bombe atomice – și despre suspiciunile lor că Germania ar putea construi una. Șase ani mai târziu, în iunie 1945, Szilard, împreună cu laureatul Nobel James Franck și alți colegi de știință din Proiectul Manhattan au semnat un document important, ca avertisment, cunoscut sub numele de Raportul Franck pe care l-au trimis secretarului de război al SUA. Ei au susținut că Statele Unite ar trebui să anunțe o demonstrație publică a armei într-o zonă nelocuită și apoi să folosească amenințarea pentru a presa Japonia să se predea. Când acel document nu a avut efectul așteptat, au transmis o a doua petiție împotriva folosirii armei, semnată de aproape 70 de oameni implicați în Proiectul Manhattan.

Nicio încercare nu a reușit. În august 1945, SUA au aruncat bombe atomice asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki. Când Szilard a aflat că bomba a fost aruncată asupra Hiroshima a numit acest lucru drept „una dintre cele mai mari gafe ale istoriei”.

Szilard și mulți alți oameni de știință ai Proiectului Manhattan s-au întâlnit imediat pentru a discuta despre cum să informeze publicul despre pericolele științei și implicațiile acesteia pentru umanitate.

Până în septembrie, au format Bulletin of the Atomic Scientists din Chicago și apoi denumirea a rămas Bulletin of the Atomic Scientists pentru că numărul membrilor creștea. Ei au stabilit clar misiunea lor: „să ofere publiculului, factorilor de decizie politică și oamenilor de știință informațiile necesare pentru a reduce amenințările provocate de om la adresa existenței noastre”.

Cum este setat Doomsday Clock

18 experți din domenii diverse, politică, diplomație, istorie militară sau știință nucleară, se reunesc de două ori pe an pentru a discuta despre evenimentele recente. În fiecare an, poziția ceasului este anunțată la sfârșitul lunii ianuarie.

În prezent, Bulletin of the Atomic Scientists recunoaște trei amenințări majore la adresa omenirii: schimbările climatice, proliferarea nucleară și riscurile ce țin de securitatea cibernetică.

Ce se întâmplă când Ceasul bate "miezul nopții"

Când a fost lansat inițial, numărătoarea inversă a ceasului se referea la un schimb de arme nucleare, care ar avea consecințe la scară largă pentru umanitate și planetă.

Acum, amenințarea armelor nucleare rămâne, dar o altă amenințare la fel de mare este reprezentată de schimbările climatice.

„Este foarte greu să ai un sens clar a ceea ce înseamnă înainte și după miezul nopții pentru climă”, a spus Rachel Bronson, preşedintele şi directorul general al Bulletin of Atomic Scientist.

"Astea fiind spuse, această metaforă este importantă pentru că, pentru climă, există puncte critice din care nu te poți întoarce. Și nu veți simți aceste efecte decât până peste ani, dar va fi foarte greu, dacă este posibil, să recuperați timpul”, a punctat ea.

Cu toate acestea, membrii grupului au subliniat în mod constant că ceasul nu are scopul de a-i face pe oameni să se teamă, ci mai degrabă de a-i îndemna la acțiune.

Membrul consiliului de administrație, Prof. Robert Rosner, numește ceasul „canarul din mina de cărbune”. Aceasta era o metodă folosită de mineri care luau în mină un canar într-o cutie specială pentru a testa cantitatea de monoxid de carbon. Dacă pasărea începea să fie agitată sau chiar leșina, atunci se luau imediat măsuri pentru eliberarea oxigenului necesar dintr-o zonă a cutiei pentru a ajuta canarul să își revină, dar se evacua imediat și mina.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62313682
Atac mafiot în Italia. Cum a fost jefuit ”regele pastelor”, în propria casă, de indivizi mascați și înarmați

Saturnino De Cecco, un magnat al produselor făinoase din Italia, supranumit ”regele pastelor, a fost jefuit, luni seara, după ce vila sa din Abruzzo a fost atacată de indivizi mascați.

62319306
O studentă de 19 ani a fost ”violată și aruncată pe stradă” înainte de a fi lovită și ucisă de o mașină

Trei bărbați și un adolescent au fost arestați sub suspiciunea că au violat o studentă înainte de a o arunca în stradă - unde a fost lovită de o mașină și ucisă, scrie Mirror.co.uk.

62199014
Coreea de Nord a dispus izolarea capitalei Phenian pentru cinci zile din cauza unei ”boli respiratorii”

Coreea de Nord a dispus izolarea capitalei Phenian pentru cinci zile din cauza unei "boli respiratorii", a relatat un site de specialitate sud-coreean, citat de AFP, potrivit Agerpres.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.