Ce cuprinde noul pachet de asistență militară, în valoare de 325 de milioane de dolari, oferit de Biden lui Zelenski

62388577
Getty

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încercat joi, la Washington, să consolideze sprijinul SUA pentru ţara sa, având întâlniri la Pentagon, la Congres şi în final la Casa Albă, unde a fost primit de preşedintele Joe Biden.

Însă, pe fondul scepticismului republicanilor cu privire la o nouă rundă de ajutor militar pentru apărarea împotriva Rusiei, liderul de la Kiev nu a reuşit să convingă administraţia Biden să includă în noul pachet de asistenţă militară anunţat, în valoare de 325 de milioane de dolari, şi mult doritul sistem de rachete cu rază mai lungă de acţiune ATACMS.

După ce miercuri a căutat sprijin internaţional la Naţiunile Unite, Zelenski a venit joi la Washington într-o vizită fulger care a inclus întâlniri cu lideri militari la Pentagon, o vizită la Capitoliul SUA, apoi o primire la Casa Albă, înainte de a ţine, seara, un discurs la muzeul Arhivelor Naţionale.

Preşedintele ucrainean, în obişnuita sa ţinută kaki, şi soţia sa, Olena Zelenska, au fost întâmpinaţi la Casa Albă de Joe şi Jill Biden cu covor roşu, drapele şi soldaţi în ţinută de gală. Cei doi şefi de stat s-au deplasat apoi în Biroul Oval, unde preşedintele american a promis că se va asigura că "lumea va fi alături de Ucraina".

Întrebat de un jurnalist cât de importantă este vizita sa, Volodimir Zelenski a răspuns că "foarte importantă". El a subliniat că şi-a început ziua în Congresul SUA pentru a le mulţumi legiuitorilor şi poporului american pentru sprijinul lor "mare, imens".

Casa Albă a fost, fără îndoială, cea mai călduroasă oprire a zilei a lui Volodimir Zelenski - chiar dacă acesta nu a reuşit să-l convingă pe Joe Biden să-i livreze rachetele tactice cu rază mai lungă de acţiune pe care insistă - sistemul ATACMS. Biden a lăudat curajul poporului ucrainean în momentul în care l-a primit pe liderul de la Kiev în Biroul Oval, iar ulterior Departamentul de Stat a anunţat un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, de 325 de milioane de dolari. Sistemul ATACMS nu figurează însă pe lista de echipamente, potrivit presei americane.

Casa Albă anunţase deja că Statele Unite vor livra Ucrainei mijloace de apărare aeriană "semnificative", dar preşedintele Biden "a decis că nu va furniza (rachete) ATACMS", a declarat consilierul pentru securitate naţională al executivului american, Jake Sullivan, într-o conferinţă de presă. "El nu a exclus această posibilitate în viitor", a adăugat el.

Ce cuprinde noul pachet de asistență militară

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a anunţat ulterior acordarea unei noi asistenţe de securitate în valoare de 128 de milioane de dolari pentru Ucraina, precum şi 197 de milioane de dolari pentru arme şi echipamente.

Nou pachet de ajutor militar al SUA pentru Ucraina, în valoare totală de 325 de milioane de dolari, include sisteme de apărare antiaeriană şi o a doua tranşă de muniţie cu dispersie ce poate fi trasă de tunurile Howitzer de 155 de milimetri.

NBC a împărtăşit o listă completă a capacităţilor incluse în pachet:

- Rachete AIM-9M pentru apărare aeriană

- Muniţie suplimentară pentru sistemele de rachete de artilerie de mare mobilitate (HIMARS)

- Sisteme de apărare aeriană Avenger

- Mitraliere de calibru .50 pentru a contracara sistemele aeriene fără pilot la bord

- Gloanţe de artilerie de 155 mm, inclusiv DPICM

- Cartuşe de artilerie de 105 mm

- Rachete TOW (Tube-Launched, Optically-Tracked, Wire-Guided)

- Sisteme antiblindate Javelin şi AT-4

- Peste 3 milioane de cartuşe de arme de calibru mic

- 59 de vehicule tactice uşoare

- Muniţii de demolare pentru îndepărtarea obstacolelor

- Piese de schimb, întreţinere şi alte echipamente de teren

Conştient de riscul de oboseală din partea marelui aliat american, preşedintele ucrainean îi avertizase dimineaţă pe congresmenii republicani că ţara sa riscă să piardă războiul dacă fluxul de ajutor se opreşte brusc.

"Împreună cu partenerii şi aliaţii noştri, poporul american este hotărât să vegheze ca (să facem) tot ce putem pentru a ne asigura că lumea este alături de voi", a declarat Biden în comentariile de la începutul întâlnirii lor de la Casa Albă.

Zelenski a declarat că Ucraina apreciază foarte mult asistenţa americană "pentru a combate teroarea rusă" şi a spus că va discuta cu preşedintele Biden despre nevoile de apărare ale ţării sale, punând un accent deosebit pe apărarea aeriană. "Astăzi mă aflu la Washington pentru a ne întări capacitatea de a ne apăra copiii ucraineni, familiile noastre, casele noastre, libertatea şi democraţia în lume", a adăugat el.

Capitoliul, un altfel de teren de luptă

La Capitoliu, şeful statului ucrainean a ajuns pe un alt tip de câmp de luptă, atât politic, cât şi financiar, notează AFP. Pe de o parte, există Senatul, care are o majoritate democrată şi unde majoritatea opoziţiei republicane este în favoarea ajutorului acordat Ucrainei. Pe de altă parte, există Camera Reprezentanţilor, dominată de conservatori, unde o mână de politicieni de dreapta cer oprirea imediată a ajutorului pentru Kiev. Toate acestea în condiţiile în care, de la 1 octombrie, există ameninţarea unei paralizii bugetare, dacă cele două partide nu reuşesc să ajungă la un acord cel puţin asupra unei legi financiare provizorii.

În orice caz, atmosfera din capitala americană s-a schimbat foarte mult de la vizita lui Volodimir Zelenski din 21 decembrie 2022 şi de la discursul său, foarte apreciat, în faţa Congresului de atunci.

Acum nu a mai existat un astfel de discurs în faţa camerelor reunite şi nu a scăpat nimănui faptul că şeful republicanilor din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, nu l-a escortat pe liderul ucrainean la sosirea sa la Capitoliu, joi, ci liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell, a făcut-o.

Kevin McCarthy, sub presiunea ultraconservatoare a partidului său, declarase marţi că îi va cere lui Zelenski "să dea socoteală pentru banii pe care i-a cheltuit deja". Cu toate acestea, republicanul Michael McCaul, şeful Comisiei pentru afaceri externe din Camera Reprezentanţilor, s-a arătat optimist că un ajutor suplimentar de 24 de miliarde de dolari, cerut de Biden, va fi aprobat. "Au nevoie de el şi îl vor primi", a declarat McCaul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
China reafirmă "voinţa sa fermă" în privinţa Taiwanului. ”Nimeni nu ar trebui să subestimeze hotărârea poporului chinez”

China a cerut joi ONU să nu i se subestimeze "voinţa fermă" cu privire la Taiwan, asigurând în acelaşi timp că Beijingul preferă o "reunificare" paşnică, scrie AFP.

 

Președintele Serbiei compară independența Kosovo cu războiul Rusiei împotriva Ucrainei: Putin a folosit aceleaşi cuvinte

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic acuză Occidentul de ipocrizie.  

Zelenski mizează pe „sprijinul constant” al Statelor Unite în faţa Rusiei. „Trebuie să rămânem uniţi”

Volodimir Zelenski a declarat joi că mizează pe "sprijinul constant" al Statelor Unite în faţa invaziei ruse, potrivit unui comunicat al preşedinţiei publicat în momentul vizitei preşedintelui Zelenski în Statele Unite, relatează AFP.

Recomandări
Datoria publică a României, în creștere constantă. Suntem la 61,4% din PIB. Instrumentele de finanțare a deficitului bugetar

În luna mai 2026, datoria publică a României a depășit pragul de 1.194 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă 61,4% din produsul intern brut, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Angajații din sănătate, consultați în privința noii legi a salarizării. Ilie Bolojan dă asigurări că veniturile nu vor scădea

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) a anunțat că a început o consultare națională în rândul angajaților din sănătate privind impactul ultimei forme a proiectului legii salarizării, cea din 20 august 2026.

Cod galben de caniculă în Capitală și 12 județe sudul țării. Temperaturile ajung la 37 de grade. HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic, noapte tropicală pentru 12 județe și municipiul București, valabilă până luni la ora 10:00.