Casa Albă îi acuză pe palestinieni că refuză dialogul

61927492
Getty

Prin decizia de a nu se întâlni cu vicepreşedintele american Mike Pence în cursul vizitei pe care o va efectua la sfârşitul lui decembrie în Orientul Mijlociu, responsabilii palestinieni refuză "încă o dată" dialogul, afirmă Casa Albă.

"Preşedintele (Donald Trump) i-a cerut vicepreşedintelui Pence să se deplaseze în regiune pentru a ne reafirma angajamentul de a acţiona împreună cu partenerii noştri din întreg Orientul Mijlociu pentru eradicarea extremismului care ameninţă speranţele şi visurile generaţiilor viitoare", a declarat Jarrod Agen, secretarul general adjunct al Casei Albe, potrivit Agerpres. 

"Este regretabil faptul că Autoritatea Palestiniană se îndepărtează încă o dată de ocazia de a discuta despre viitorul regiunii", a continuat el. "Administraţia rămâne hotărâtă în efortul său de a se ajunge la pace între israelieni şi palestinieni, iar echipa noastră pentru pace va acţiona din greu pentru a pune la punct un proiect", a mai spus oficialul american.

Un consilier al preşedintelui Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas a afirmat sâmbătă că acesta nu se va întâlni cu vicepreşedintele Mike Pence, după decizia lui Donald Trump de a declara unilateral miercuri Ierusalimul drept capitală a Israelului.

"Nu va fi nicio întâlnire cu vicepreşedintele american în Palestina", a declarat pentru AFP Majdi al-Khalidi, consilier diplomatic al preşedintelui Abbas.

În a doua jumătate a lunii decembrie, vicepreşedintele Mike Pence este prevăzut să întreprindă un turneu în Israel şi Teritoriile Palestiniene.

"Vicepreşedintele este nerăbdător să se deplaseze în regiune pentru a se întâlni cu premierul (israelian, Benjamin) Netanyahu, şi cu preşedintele (egiptean, Abdel Fattah) Al-Sisi", a subliniat Jarrod Agen.

Mai mulţi responsabili din regiune au făcut şi ei cunoscut că nu se vor întâlni cu Mike Pence, spre deosebire de programul stabilit iniţial.

Papa Tawadros al II-lea al Bisericii Ortodoxe Copte din Egipt şi-a anulat sâmbătă întâlnirea cu vicepreşedintele american, după ce, cu o zi înainte, Ahmed el-Tayeb, marele imam al Universităţii Al-Azhar, instituţie influentă a islamului, anunţase o decizie similară.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
61927418
Motivul pentru care 8000 de oameni au dormit în frig, într-un parc
Mai bine de 8.000 de oameni, inclusiv celebrităţi şi politicieni au dormit o noapte sub cerul liber, într-un parc din Edinburgh.
61927413
Momentul în care un israelian este înjunghiat de un palestinian la Ierusalim
Un palestinian l-a înjunghiat duminică pe un israelian la Ierusalim, rănindu-l grav, a anunțat poliția, calificând atacul drept unul ”terorist”.
61927410
Copil de 12 ani, ascuns în bordul unei maşini de lux pentru a trece granița ilegal
Poliţia de frontieră a arestat un cetăţean marocan, care a încercat să aducă ilegal, în enclava spaniolă Melilla, din Maroc, un copil de 12 ani, aflat într-o ascunzătoare în bordul unei maşini de lux.