Cadavrul lui Cristian a fost găsit la trei săptămâni de la tragedia din Natisone

62453899

Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români.

Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre cadavrul lui Cristian Molnar, în vârstă de 25 de ani, ultimul care nu fusese găsit încă, relatează Rai News.

tineri italia

Identificarea oficială lipseşte încă, dar cel mai probabil este vorba de cadavrul băiatului, luat de viitură în urmă cu câteva săptămâni de apele învolburate ale râului împreună cu prietenele sale Patrizia şi Bianca.

Trupurile celor două tinere prietene, Patrizia Cormos (20 de ani) şi Bianca Doroş (23 de ani), fuseseră deja recuperate.

italia

Scăderea nivelului apei a facilitat recuperarea ultimului trup. Corpul tânărului a fost găsit prins între crengi şi stânci la aproximativ 500 de metri de podul roman din Premariacco. La faţa locului se află pompierii de la unitatea de salvare alpină.

Ancheta tehnică dispusă de procurorul Letizia Puppa asupra telefonului mobil al Patriziei Maria Cormos este în curs de desfăşurare începând de sâmbătă, la Udine, în laboratorul de informatică criminalistică. Este singurul telefon mobil găsit până acum pe malurile râului Natisone. Se face o copie criminalistică a dispozitivului, inclusiv a cartelelor SIM şi de memorie.

Această evaluare este necesară - la mai bine de trei săptămâni de la tragedie - pentru "a evita o eventuală deteriorare a telefonului mobil şi inutilizarea acestuia în cazul unui proces".

MAE confirmă cetăţenia română a celei de-a treia persoane decedate în inundaţiile din Italia

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat, duminică, cetăţenia română a celei de-a treia persoane dispărute, şi ulterior găsită decedată, în urma inundaţiilor produse, pe 31 mai, în Italia, în regiunea Friuli Venezia Giulia, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis de MAE, Consulatului General al României la Trieste a contactat în regim de urgenţă autorităţile italiene pentru a confirma informaţia apărută în presa italiană cu privire la găsirea unui trup neînsufleţit în apele râului Natisone, provincia Udine, şi a obţine date despre identitatea şi cetăţenia persoanei decedate.

Autorităţile italiene au comunicat reprezentanţilor oficiului consular că persoana decedată este cetăţean român, iar rezultatele anchetei confirmă că aceasta este cea de-a treia victimă a accidentului menţionat anterior, precizează MAE.

Consulatul General al României la Trieste este în contact cu membrii familiei persoanei decedate, pregătit să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor, inclusiv prin eliberarea certificatului de deces şi sprijinirea repatrierii trupului neînsufleţit.

MAE informează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Trieste (+39040411652, +390404528136, +39040416350), apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Consulatului General al României la Trieste (+393408821688). 

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
TASS: Atac cu rachete ucrainene în Sevastopol. Trei persoane au murit, alte 100 sunt rănite. VIDEO

Un atac ucrainean cu rachete a ucis trei persoane, printre care un copil de doi ani, şi a rănit aproape 100, duminică, la Sevastopol, în Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, relatează agenţia oficială rusă TASS.

 

Cum ar putea China să cucerească Taiwan fără să tragă vreun foc de armă. Nimeni nu ar putea să facă nimic

Armata chineză ar putea izola Taiwanul, i-ar putea paraliza economia şi ar putea face ca insula democratică să cedeze în faţa voinţei Partidului Comunist de la Beijing fără să tragă vreun foc de armă, avertizează un important think tank.

 

Un bărbat care a așteptat 20 de ani să fie executat pentru o crimă din 1977 a fost exonerat

După aproape 47 de ani de procese, Curtea Penală de Apel din Texas l-a exonerat săptămâna aceasta pe Kerry Max Cook pentru uciderea Lindei Jo Edwards în 1977.

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Accident cumplit pe DN15, în Mureș. Două persoane au murit, iar alte patru, între care un minor, au fost rănite

Două persoane au murit şi patru au fost rănite, duminică, în urma unui accident rutier produs pe DN 15, în judeţul Mureş.

Canada ar putea deveni „membru asociat” al UE. Mark Carney negociază o apropiere fără precedent de blocul comunitar

Prim-ministrul Canadei, Mark Carney, doreşte relaţii mai strânse cu Uniunea Europeană şi analizează posibilitatea ca ţara sa să devină „membru asociat” al blocului comunitar, scrie duminică The Wall Street Journal (WSJ).