Boris Johnson, criticat de predecesorii săi. Vor să renunțe la planul „șocant” pentru Brexit

×
Publicitate

Fostul premier britanic David Cameron s-a raliat altor foşti lideri ai Regatului Unit pentru a-şi exprima îngrijorarea în legătură cu planul actualului premier Boris Johnson.

Planul lui Boris Johnson contrazice în parte acordul deja semnat cu Uniunea Europeană şi încalcă dreptul internaţional, informează luni Reuters.

"Să treci o hotărâre prin parlament şi apoi să intenţionezi să încalci o obligaţie dintr-un tratat internaţional este cu adevărat ultimul lucru pe care ar trebui să te gândeşti să-l faci. Aceasta ar trebui să fie cu adevărat ultima soluţie", a spus David Cameron, de la Partidul Conservator al lui Boris Johnson.

"Prin urmare, am rezerve în legătură cu ceea ce se propune", a adăugat el.

Duminică, foştii premieri britanici Tony Blair şi John Major au declarat că Regatul Unit trebuie să renunţe la planul său "şocant".

După ieşirea oficială a Marii Britanii din UE la 31 ianuarie, cele două părţi au început negocieri referitoare la viitoarele lor relaţii comerciale şi de securitate. Discuţiile bat însă pasul pe loc, iar acordul comercial, care ar trebui să evite reintroducerea de taxe vamale, pare dificil de atins.

Chestiunea provinciei britanice Irlanda de Nord a constituit multă vreme un obstacol în negocierile cu privire la Brexit, Londra temându-se de revenirea la o frontieră fizică în Irlanda, însângerată de cele trei decenii de 'Tulburări' până la semnarea Acordurilor de Pace din Vinerea Mare în 1998.

Textul semnat în final între Bruxelles şi Londra prevede că provincia britanică va rămâne timp de patru ani supusă anumitor dispoziţii europene, mai ales cu privire la comerţ. Însă, odată cu proiectul de lege ce va fi examinat luni de deputaţii britanici, Londra va putea să ia în mod unilateral decizii comerciale, contrar a ceea s-a convenit iniţial.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62147610
Viktor Orban îi ține pumnii lui Donald Trump la alegeri. ”Relație aproape de prietenie”
Viktor Orban a declarat că îi ține pumnii lui Donald Trump în alegerile din această toamnă, precizând că președintele american are o relație ”aproape de prietenie” cu liderii din Europa de Est.
62115863
Anunț sumbru al OMS despre Europa: „Va fi mai rău. În octombrie și noiembrie vom avea mulți morți”
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat luni că se aşteaptă la o nouă creştere a numărului de decese provocate de COVID-19 în Europa, în octombrie şi noiembrie, transmite AFP.
62147605
Miliardarul Mike Bloomberg donează 100 de milioane de dolari pentru campania lui Biden
Miliardarul Mike Bloomberg va dona cel puţin 100 de milioane de dolari pentru a susţine campania candidatului democrat Joe Biden în Florida, un stat-cheie în alegerile prezidenţiale din SUA.