Bloomberg: UE ar putea impune tarife vamale suplimentare de 100 de miliarde de euro pentru produsele americane

62541148
Shutterstock

Uniunea Europeană ar putea impune tarife vamale suplimentare de aproximativ 100 de miliarde de euro pentru produsele americane, dacă negocierile comerciale actuale nu vor da rezultate favorabile, potrivit unor surse Bloomberg.

Măsurile analizate de Executivul comunitar vor fi comunicate statelor membre încă de miercuri, iar consultările vor dura aproximativ o lună înainte ca lista produselor americane vizate să fie definitivată, au dezvăluit sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul, adăugând că este posibil ca lista să sufere modificări.

Scenariile posibile în cazul unor discuții eșuate

Separat, Comisia Europeană, care este responsabilă de negocierile comerciale în numele blocului comunitar, este aşteptată să prezinte un document părţii americane în cursul acestei săptămâni, în încercarea de a impulsiona negocierile. Potrivit Bloomberg, printre propunerile care ar urma să fie prezentate de UE se numără reducerea barierelor comerciale şi non-tarifare, precum şi creşterea investiţiilor în SUA.

Negocierile dintre UE şi SUA, care oficial au început luna trecută, au făcut progrese modeste până acum şi aşteptările sunt că cea mai mare parte a tarifelor anunţate de autorităţile americane vor rămâne în vigoare. UE a anunţat marţi că actualele investigaţii comerciale solicitate de Trump vor creşte nivelul bunurilor din blocul comunitar care vor fi vizate de tarife până la 549 miliarde de euro.

Noua listă de contra-măsuri a UE se va adăuga produselor americane în valoare de 21 de miliarde de euro, care sunt vizate deja de tarife din partea UE, ca răspuns la decizia preşedintelui SUA, Donald Trump de a impune tarife de 25% la importurile de oţel şi aluminiu. La începutul acestei luni, Bruxelles-ul a acceptat să amâne, pentru 90 de zile, implementarea acelor măsuri, după ce SUA au redus nivelul tarifelor pentru majoritatea bunurilor importate din UE, de la 20% până la 10%, cât timp au loc negocieri.

În paralel, Trump a impus şi tarife de 25% la importurile de autoturisme şi unele componente pentru autoturisme şi totodată a demarat investigaţii care ar putea să se finalizeze prin tarife la importurile de cherestea, produse farmaceutice, semiconductori, minerale rare şi camioane.

Anterior, Bloomberg a dezvăluit că Bruxelles-ul a spus că toate opţiunile sunt posibile, ca răspuns la tarifele lui Trump, şi că măsurile viitoare ar putea viza serviciile şi restricţionarea exporturilor.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62539466
Anchetă Reuters: Donald Trump nu ar fi ştiut de ordinul dat de Hegseth de a suspenda livrările de arme către Ucraina

La aproximativ o săptămână după ce Donald Trump a început al doilea mandat de președinte, armata americană a ordonat suspendarea a 11 zboruri care transportau armament destinat Ucrainei.

 

62541147
Rusia este acuzată de sabotarea alegerilor prezidențiale din Polonia. „Răspândirea dezinformării, atacuri hibride”

Polonia acuză Rusia de o tentativă fără precedent de interferență în alegerile prezidențiale, folosind atacuri cibernetice și dezinformare pentru a destabiliza procesul electoral.

62540929
Cum va fi ales următorul papă. Situația în care s-ar putea ajunge la o soluție radicală la Vatican

Cardinalii se vor reuni miercuri în Capela Sixtină pentru conclavul care va alege viitorul papă, într-un proces riguros și profund simbolic.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.