Bahrain a aprobat de urgență un vaccin experimental pentru personalul medical din prima linie

62152384

Autoritățile din Bahrain au anunţat marți că au aprobat de urgență utilizarea de către personalul medical din prima linie a unui vaccin împotriva Covid-19, aflat încă în fază de testare, potrivit agenției de presă BNA.

Este vorba despre un vaccin dezvoltat de gigantul farmaceutic chinez Sinopharm, care se află încă în a treia fază de testare în Emiratele Arabe Unite, Egipt, Bahrain și Iordania. În septembrie, Emiratele Arabe Unite au anunțat aprobarea acestui vaccin pentru a fi folosit de personalul medical.

Ministrul Sănătății din Baheain, Faeqa Al Saleh, a declarat că administrarea voluntară a vaccinului va fi asigurată începând de marți, pentru a proteja lucrătorii din domeniul sănătății de prima linie de riscurile expunerii la coronavirus.

Al Saleh a menționat că utilizarea vaccinului este în deplină conformitate cu reglementările și legile din Bahrain, care permit acordarea de licențe excepționale în cazuri de urgență.

„Rezultatele din faza întâi și faza a doua a testelor clinice au arătat că vaccinul este sigur și eficient”, a declarat ea, precizând că nu au existat voluntari care să acuze efecte sencundare în faza a atreia de testare.

Până acum, în Bahrain au fost raportate peste 82.000 de infectări cu coronavirus și 328 de decese. Regatul are o populație de 1,5 milioane de locuitori.

Emirul Dubaiului a testat un vaccin experimental

 

Emirul Dubaiului, şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, a fost inoculat cu un vaccin experimental dezvoltat împotriva noului coronavirus, potrivit unui mesaj publicat marţi pe contul său de Twitter.

Şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, care este şi prim-ministrul Emiratelor Arabe Unite (EAU), şi-a înscris astfel numele pe o listă mai amplă de oficiali din regiunea Golfului Persic care au testat un astfel de vaccin.

Suveranul din Dubai a publicat pe Twitter o fotografie care îl prezintă în timp ce era vaccinat. "Dorim tuturor oamenilor să se bucure de siguranţă şi sănătate şi suntem mândri de echipele noastre care au muncit neobosit pentru ca vaccinul să devină disponibil în Emiratele Arabe Unite", a scris el într-un mesaj care însoţea respectiva imagine.

Şeicul din Dubai nu a precizat tipul de vaccin cu care a fost inoculat.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62156880
Cel puţin 20 de adolescenţi şi bărbaţi, găsiţi decapitaţi în Mozambic într-un masacru atribuit jihadiştilor

Bărbaţi înarmaţi, suspectaţi a fi jihadişti, au decapitat cel puţin 20 de adolescenţi şi bărbaţi care participau la o ceremonie de iniţiere în nordul statului Mozambic, au transmis miercuri surse locale, potrivit AFP.

62156833
Danemarca va sacrifica 17 milioane de nurci, de teama unei mutații a coronavirusului

Aproximativ 17 milioane de nurci urmează să fie sacrificate în Danemarca după ce a fost descoperit, în mai multe ferme, că sunt purtătoare ale unei versiuni mutante de SARS-CoV-2 ce poate fi transmisă oamenilor, relatează News.ro, care citează BBC.

62156828
O căsuţă cu un spaţiu locuibil de doar 4 mp, scoasă la vânzare cu 77.777 euro. VIDEO

O casă mică, veche de un secol şi cu un spaţiu locuibil de doar 4 metri pătraţi, a fost scoasă la vânzare în oraşul Bremen din nordul Germaniei cu suma de 77.777 de euro, relatează miercuri agenţia DPA.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.