Averea Reginei Elisabeta. Bijuteriile Coroanei sunt transmise automat următorului monarh

62285415
Getty

Regina Elizabeth II a adunat în timpul domniei de 70 de ani o avere personală estimată de Sunday Times la 370 de milioane de lire sterline, din care o parte este cunoscută şi gestionată de guvern, dar alta este privată.

Elizabeth II a ajuns însă departe în clasamentul marilor averi din Regatul Unit, „Rich List” al Times, clasament dominat de fraţii Sri şi Gopi Hinduja (28 miliarde de lire sterline). De asemenea, a fost mult mai puţin bogată decât regele Thailandei, a cărui avere este estimată la 30 de miliarde de dolari, sultanul din Brunei (20 miliarde) sau regele Salman al Arabiei Saudite (5 miliarde de dolari, potrivit site-ului celebritynetworth.com), scrie news.ro.

Suverana a beneficiat totuşi de un stil de viaţă regal susţinut de contribuabilul britanic. Ea şi rudele ei au beneficiat şi de veniturile giganticei moşteniri private, ale cărei detalii nu sunt pe deplin cunoscute.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii - 26

Cheltuielile legate de activităţile oficiale de reprezentare a Reginei sau a membrilor familiei acesteia provin dintr-o alocare anuală („grant suveran”) de la Trezorerie, care ajunge la 86 de milioane de lire sterline pentru 2021-2022 (99 de milioane de euro), inclusiv fonduri alocate timp de zece ani pentru renovarea Palatului Buckingham (34 de milioane de lire sterline pentru 2021-2022).

Fără a socoti fondurile de reparaţii, acestea corespund cu 15% din profiturile patrimoniului Coroanei Britanice („The crown estate”), terenuri, imobile, licenţe de parcuri eoliene, printre altele, şi ale căror chitanţe sunt returnate Trezoreriei Publice ca urmare a unei legi de la 1760.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii - 12

Alocaţia suveranei este folosită în special pentru a remunera mai mult de 500 de angajaţi ai Windsor.

„Poşeta privată” („privy purse”) se referă la venitul privat al reginei. Aceşti bani provin din încasări, aproximativ 650 de milioane de lire sterline, obţinute din diverse bunuri (terenuri, titluri financiare etc.) ale Ducatului de Lancaster, proprietate a regalităţii încă din Evul Mediu. Include aproximativ 315 proprietăţi imobiliare rezidenţiale şi proprietăţi comerciale de ultimă generaţie şi mii de hectare de teren agricol.

Veniturile din această moştenire colosală s-au ridicat pentru ultimul an fiscal la aproximativ 24 de milioane de lire sterline, pe care regina le distribuia parţial rudelor sale. Aceste venituri private sunt impozitate atât timp cât nu sunt folosite pentru sarcini oficiale.

„Regina foloseşte aceşti bani pentru costurile de întreţinere ale proprietăţilor sale de la Balmoral şi Sandringham, două reşedinţe private foarte scumpe”, a căror proprietară este, notează David McClure, autorul unei cărţi despre finanţele Coroanei („The Queen's True worth”).
„De asemenea, foloseşte aceşti bani pentru a subvenţiona alţi membri ai familiei regale care nu primesc bani publici”, a continuat el, intervievat de AFP.

O parte din bani sunt redistribuiți copiilor

În timp ce o parte din bani sunt redistribuiţi copiilor săi, Andrew, din cauza legăturilor sale cu finanţatorul Jeffrey Epstein, este puţin probabil să primească la fel de mult de când s-a retras din monarhie.

Castelul Balmoral este evaluat la aproximativ 100 de milioane de lire sterline, iar conacul său de la ţară, Sandringham, la 50 de milioane de lire sterline. Unele articole din Colecţia Regală aparţin şi Reginei în mod privat, cum ar fi o colecţie de timbre începută de Regele George al V-lea.

Regina Elizabeth II avea şi o pasiune binecunoscută pentru cai şi grajdul ei personal i-a adus venituri de-a lungul anilor de peste 7 milioane de lire sterline, potrivit site-ului ecvestru myracing.com. Celebrele Bijuterii ale Coroanei, evaluate la aproximativ 3 miliarde de lire sterline, aparţin simbolic Reginei şi sunt transmise automat următorului monarh.

Averea Reginei a fost implicată în scandalul Paradise Papers, o investigaţie asupra practicilor de evitare a impozitelor pe scară largă în rândul oamenilor puternici şi celebrităţilor.

Aceste dezvăluiri ale Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ) în 2017 au susţinut că Elizabeth II avea, prin Ducatul Lancaster, aproximativ zece milioane de lire sterline în active în fonduri în Insulele Cayman şi Bermuda, teritorii de peste mări ale Regatului Unit sau tratate ca paradisuri fiscale.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62285339
Moment istoric. Cum a anunțat BBC moartea Reginei Elisabeta a Marii Britanii VIDEO

Momentul în care televiziunea de stat britanică, BBC, anunță moartea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii va intra în istorie.

62285402
Cele mai importante evenimente din Marea Britanie, după moartea Reginei Elisabeta

Informații de ultimă oră, în format LIVE TEXT, despre evenimentele ulterioare decesului Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

62274865
Coreea de Nord a adoptat o lege care autorizează lansarea de atacuri nucleare în scop preventiv

Coreea de Nord a adoptat o lege care o autorizează să lanseze un atac atomic în scop preventiv şi care declară "ireversibil" statutul ţării de putere nucleară, au anunţat vineri media de stat, relatează AFP şi Reuters.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.