Autorul atacului de la Pensacola era saudit. Ce a publicat acesta pe Twitter

×
Publicitate

Stare de alertă într-o bază a Marinei Militare a Statelor Unite, după ce un individ a deschis focul într-o sală de cursuri. Trei persoane au fost ucise, iar poliţiştii care au intervenit au reuşit să îl împuşte mortal pe atacator.

Este al doilea incident de acest fel într-o bază militară a Statelor Unite în interval de doar două zile.

Agresorul a fost identificat că fiind un elev din Arabia Saudită.

Deocamdată nu s-a precizat dacă este sau nu vorba de un atentat terorist, dar se știe că, înaintea atacului, individul a publicat pe Twitter mesaje ostile faţă de Statele Unite.

„Sunt împotriva răului, iar America în întregime s-a transformat în naţiunea răului (...) Nu sunt împotriva voastră doar pentru că sunteţi americani, nu vă urăsc din cauza libertăţilor voastre, vă urăsc pentru că în fiecare zi sprijiniţi, finanţaţi şi comiteţi crime nu doar contra musulmanilor, dar şi a omenirii”, a scris pe Twitter atacatorul, identificat de SITE ca fiind Mohammed al-Shamrani, conform Agerpres.

Incidentul armat a avut loc la unitatea Aviaţiei Marine din Pensacola, statul Florida, vineri dimineață. Focurile de armă au declanşat alarma, iar la locul atacului şi-au făcut apariţia forţe impresionante de poliţie. Agresorul a fost localizat în scurt timp şi a murit într-un schimb de focuri cu forţele de ordine.

Timothy Kinsella Jr., Comandantul unităţii: „Colaborăm cu forţele de ordine locale şi cu FBI în acţiunile noastre după incident. Baza este în momentul de faţă închisă până la noi ordine, până când vom soluţiona situaţia. Dar cel mai important lucru este că nu mai este o situaţie cu un atacator activ.”

De asemenea, autorităţile locale au ţinut să liniştească populaţia, mai ales că în Florida au mai existat recent câteva atacuri armate.

David Morgan, şerif: „Vreau să asigur comunitatea noastră că ameninţarea a fost neutralizată. Comunitatea noastră este sigură la acest moment. Nu avem motive să credem că există sau să căutăm alţi atacatori activi în ţinutul Escambia şi nici în perimetrul Unităţii Navale Pensacola."

În baza din Pensacola sunt 16.000 de militari şi 7.400 de angajaţi civili iar acolo îşi are sediul echipajul de demonstraţii aeriene "Blue Angels". Tot acolo este şi Muzeul Naţional de Aviaţie, un obiectiv turistic popular din Florida.

Cu două zile înainte, un marinar a deschis focul într-o bază din Pearl Harbour, statul Hawaii, şi a ucis doi angajaţi civili, după care şi-a luat viaţa.

Regele saudit condamnă atacul armat „îngrozitor” comis la Pensacola

Regele Salman al Arabiei Saudite a condamnat vineri, într-un apel telefonic cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, atacul armat „înfiorător” comis de un membru al aviaţiei militare saudite la o bază aeronavală americană, ucigând trei persoane, relatează Agerpres.

Regele şi-a exprimat „profunda tristeţe” şi „a afirmat că autorul acestei crime înfiorătoare nu reprezintă poporul saudit”, a informat agenţia saudită.

„El i-a dat asigurări preşedintelui Donald Trump de sprijinul total al regatului acordat Statelor Unite şi a ordonat serviciilor de securitate să coopereze cu agenţiile americane”, potrivit SPA.

Atacatorul urma un curs de pregătire militară în Statele Unite şi, potrivit guvernatorului statului Florida, Ron DeSantis, era membru al aviaţiei militare saudite.

Sute de militari saudiţi urmează în fiecare an cursuri de pregătire în rândul forţelor armate americane, ilustrare a legăturilor puternice dintre Washington şi Riad.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
Citește și...
Explozie puternică într-un bloc din Slovacia. Cel puțin cinci persoane au murit

Cel puțin cinci oameni au murit astăzi în urma unei explozii de gaz, produsă într-un bloc de apartamente din oraşul Presov din estul Slovaciei.

Invazie de urși polari într-o localitate din Rusia. Toate evenimentele au fost anulate

O localitate din Rusia a fost invadată de urşi polari înfometaţi, din cauza vremii anormal de calde pentru această perioadă de iarnă, au anunțat joi reprezentanţi ai World Wildlife Fund (WWF).

Atac armat la baza aeronavală Pensacola din SUA. Cel puțin patru persoane au murit. VIDEO

Cel puțin patru persoane au murit și alte 11 au fost rănite în urma unui atac armat comis vineri la baza aeronavală Pensacola din Statele Unite, au anunțat reprezentanții Marinei americane, citați de AP.

Recomandări
„O Europă mai suverană”. România a primit prima plată de 2,5 miliarde de euro din cadrul mecanismului de apărare SAFE

România a primit, miercuri, prima plată în valoare de 2,5 miliarde de euro, în cadrul instrumentului de apărare ''Acţiunea de Securitate pentru Europa'' (SAFE).

Legea integrității a fost votată cu amendamentul Fritz. Senatorii au adoptat proiectul de care depind 770 de milioane de euro

Senatorii au adoptat prin vot Legea ANI, cunoscută și drept ”Legea integrității”, care este jalon în PNRR și de care depind aproximativ 770 de milioane de euro pentru România, termenul fiind 31 august. Senatul este cameră decizională.

Romsilva a cheltuit 2,7 milioane de lei pe un sediu ca o cabană de vânătoare. Diana Buzoianu: „S-au aruncat milioane de lei”

Regia Națională a Pădurilor Romsilva a cheltuit 2,7 milioane de lei pentru un sediu în județul Prahova, construit după modelul unei cabane vânătorești.