Aterizare de urgență la Dakar, după ce motorul unui avion a luat foc. Starea pasagerilor

62083301
iStock

Un avion al companiei Ethiopian Airlines a efectuat marţi dimineaţă o aterizare de urgenţă la Dakar din cauza unui incendiu la un motor.

Cei 90 de pasageri şi echipajul sunt în siguranţă, au anunţat surse ale aeroportului citate de AFP.

Aeronava care efectua cursa Dakar-Addis Abeba tocmai decolase de pe aeroportul internaţional Dakar, când pilotul a cerut să se întoarcă şi să aterizeze de urgenţă, a declarat Tidiane Tamba, purtătorul de cuvânt al aeroportului, transmite AGERPRES.

Avionul implicat în incident era un Boeing 767. Un Boeing 737 MAX al Ethiopian Airlines s-a prăbuşit la 10 martie la câteva minute după decolarea de la Addis Abeba şi cei 157 de oameni aflaţi la bord au murit.

„La ora 08.10 (08.10 GMT), ni s-a comunicat un incident la bordul unui zbor al companiei Ethiopian Airlines la un motor şi automat planul de urgenţă a fost declanşat în jurul aeroportului”, a adăugat Tamba.

„Am reuşit să deschidem un culoar cu turnul de control, astfel încât avionul să poată ateriza, iar pompierii de pe sol să poată stinge rapid focul”, a spus el.

„Planul de urgenţă a funcţionat foarte bine, cei 90 de pasageri şi echipajul au reuşit să iasă în siguranţă”, a declarat sursa citată.

Compania Ethiopian Airlines a confirmat că una dintre aeronavele sale a avut o ''problemă tehnică'' şi că s-a întors în siguranţă la terminalul de plecări, fără a specifica natura incidentului. Echipajul şi pasagerii sunt în siguranţă, a spus un purtător de cuvânt, adăugând că vor fi fi cercetate cauzele incidentului.

„Toţi pasagerii au fost preluaţi. Unii iau curse ale altor companii începând de marţi după-amiază. Ceilalţi vor lua cursa zilnică de miercuri şi sunt cazaţi la hotel”, a indicat compania într-un comunicat.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62083289
A murit ultimul exemplar de elefant african de la Grădina Zoologică din Giza

Naima, ultimul exemplar de elefant african de la Grădina Zoologică din Giza, în apropiere de Cairo, a murit în urma unei boli, a declarat marţi un responsabil al grădinii zoologice, relatează AFP.

62083235
Un avion de vânătoare american s-a prăbușit în vestul Germaniei

Un avion de vânătoare F-16 al Statelor Unite s-a prăbușit într-o zonă nepopulată din apropierea orașului Trier, situat în vestul Germaniei. 

62083212
11 elefanți, găsiți morți la baza unei cascade din Thailanda. Scenele filmate cu o dronă

Autoritățile din Thailanda au descoperit cadavrele a alți cinci elefanți la baza unei cascade, în același loc unde șase elefanți au fost găsiți morți săptămâna trecută.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.