Atac de Halloween la Quebec. Un bărbat în haine medievale a ucis 2 persoane cu sabia

62156138

Două persoane au fost ucise şi alte cinci au fost rănite în atacuri cu armă albă comise în noaptea de sâmbătă spre duminică la Quebec, estul Canadei, a anunţat poliţia canadiană, informează AFP.

Agresiunile au avut loc în seara zilei de sâmbătă, în partea veche a oraşului Quebec, în cartierul celebrului Castel Frontenac, importantă atracţie turistică din capitala provinciei francofone canadiene, dar şi nu departe de Parlamentul din Quebec.

Poliţia a arestat un suspect, un bărbat între 20 şi 30 de ani, înarmat cu o sabie şi îmbrăcat în ţinută medievală, a anunţat Etienne Doyon, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Quebec, fără a preciza motivele acestor agresiuni survenite în seara zilei de Halloween.

Totodată, poliţia le-a cerut oamenilor "să rămână în case, cu uşile încuiate", pentru că "o anchetă este în continuare în curs".

 Potrivit unor martori citaţi de cotidianul Le Soleil, atacatorul ar fi strangulat o primă victimă lângă Castelul Frontenac. După aceasta, el şi-a continuat drumul pe strada Remparts, unde a ucis o a doua persoană, înainte de a se îndrepta spre Portul Vechi, rănind alte persoane.

Poliţia a primit un apel sâmbătă seara, în jurul orelor 22:30, care informa că au loc "numeroase agresiuni armate în Vechiul Quebec". Poliţia a desfăşurat mai multe patrule şi inclusiv câini poliţişti, iar atacatorul a fost prins în final la scurt timp după ora 1 noaptea.

Bărbatul a fost identificat, însă poliţia nu i-a divulgat identitatea.

În timpul arestării sale, în Vechiul Port, bărbatul, născut în 1996, potrivit Le Soleil, era culcat la pământ, cu picioarele goale şi în stare de hipotermie. El s-a predat poliţiştilor fără să opună rezistenţă, potrivit cotidianului, care notează că suspectul şi-ar fi planificat atacul de un an şi jumătate.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Încă o zi de proteste în Polonia. 10.000 de oameni, nemulțumiți față de o decizie a Curții Constituționale

Peste 100.000 de polonezi au ieșit sâmbătă seara pe străzile din Varșovia, pentru a protesta față de o decizie a Curții Constituționale poloneze. 

Omagii după moartea lui Sean Connery. Cum și-a început cariera celebrul actor

Cetatea filmului e în doliu, după decesul actorului Sean Connery, mort în Bahamas, la vârsta de 90 de ani. Actori din toate generațiile, între care Hugh Jackman, Roger Moore, Daniel Craig sau Robert de Niro, i-au adus un omagiu.

Slovacia a lansat o operaţiune unică de testare a majorităţii populaţiei pentru noul coronavirus

Slovacia a lansat sâmbătă o operaţiune unică de testare a majorităţii populaţiei pentru noul coronavirus, în acest weekend, în încercarea de a opri creşterea numărului de cazuri de coronavirus, transmite Reuters, citat de News.ro. 

Recomandări
Nicușor Dan, criticat dur: Speranța s-a transformat în dezamăgire. Astăzi, dezamăgirea s-a transformat în indignare

Decizia președintelui Nicușor Dan de a-l apăra pe șeful SPP, generalul Lucian Pahonțu, în urma dezvăluirilor privind participarea acestuia la reprimarea manifestanților de la Revoluția din 1989 continuă să facă valuri. 

”Laura Codruța Kovesi a Ungariei”. Maghiarii au un nou procuror șef: ”Cel mai important lider anticorupție”

Presa și societatea civilă din Ungaria o compară pe Katalin Tasnady, noul procuror șef al recent înființatei structuri anticorupție NVVH, cu românca Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European.

Norvegienii s-au adunat la Palatul Regal din Oslo pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald. GALERIE FOTO

Norvegienii s-au adunat sâmbătă în fața Palatului Regal pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald, relatează Reuters.