Aretha Franklin a murit la vârsta de 76 de ani

×
Publicitate

Aretha Franklin, care se lupta de mai mulţi ani cu cancerul, a murit la Detroit, la vârsta de 76 de ani.

"Regina muzicii soul" s-a aflat în ultimele zile la domiciliu, sub îngrijiri medicale.

Născută în Memphis, pe 25 martie 1942, Aretha Franklin a învăţat de la artiste ca Mahalia Jackson şi Clara Ward. A colaborat mai întâi cu casa de discuri Columbia, care nu a reuşit să îi încadreze vocea şi stilul. În 1966, s-a mutat la Atlantic Records, iar producătorul Jerry Wexler a reşit să o aducă în lumina reflectoarelor. În următorii doi ani, a devenit cunoscută în întreaga Americă şi în Europa.

„Lady Soul” - un simbol al mândriei persoanelor de culoare - a fost premiată de Martin Luther King, în timp ce imaginea sa a apărut pe coperta revistei Time. A lansat 41 de albume de studio, a colaborat cu nume precum James Brown, Dionne Warwick, Luther Vandross, Eurythmics şi Lauryn Hill. În anii 1980, a apărut în comedia „The Blues Brothers ”, a intrat în topuri cu „Who's Zooming Who?” şi a lansat un duet cu George Michael, „I Knew You Were Waiting (For Me)”. În urmă cu doi ani, a interpretat melodia „(You Make Me Feel Like) A Natural Woman” la ceremonia Kennedy Center Honours, organizată de Barack Obama, preşedinte al Statelor Unite.

Coverul piesei „Respect” a lui Otis Redding a devenit, în interpretarea ei, un imn feminist care a transformat-o într-un simbol al mişcărilor pentru drepturile civile şi ale femeilor. În 1987, ea a devenit prima femeie care a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame. În 2015, a primit Presidential Medal of Freedom.

A câştigat, între altele, 18 premii Grammy, iar după o carieră de şase decenii a anunţat - în 2017 - că se retrage.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Citește și...
61864014
Decizie radicală luată de Kim Jong Un. De ce nu mai au voie turiștii străini să viziteze Phenianul
Coreea de Nord a interzis intrarea în țară a tuturor turiștilor străini care vor să viziteze Phenianul, capitala aflându-se în plin proces de organizare a celei de-a 70-a aniversare a înființării statului comunist.
61979843
Între 10 şi 20 de persoane, încă date dispărute după tragedia de la Genova
Între 10 şi 20 de persoane sunt încă date dispărute după prăbuşirea unei porţiuni din viaductul Morandi al autostrăzii A10, în apropiere de oraşul italian Genova, a declarat joi Francesco Cozzi, şeful procuraturii genoveze.  
61725466
SUA, alarmate cu privire la un satelit rusesc: “Nu știm cu certitudine ce este”
Statele Unite și-au exprimat îngrijorarea cu privire la lansarea de către Rusia a unui satelit misterios, care prezintă "un comportament anormal".