Aproape 2,2 milioane de ruși vaccinați cu Sputnik V. Câți s-au infectat apoi cu coronavirus

62172887
Shutterstock

Aproximativ 2,2 miliaone de ruși au fost vaccinați cu Sputnik V până în prezent, iar dintre aceștia, doar 300 (0,0016%) s-au infectat cu noul coronavirus, a declarat Denis Logunov, directorul adjunct al institutului rus Gamaleya.

„Aproximativ 2,2 milioane de persoane au primit vaccinul, prima doză și mai mult de 1,7 de persoane au primit ambele doze (vaccinul Sputnik V se administrează în două doze), a declarat Logunov în timpul unei ședințe în cadrul Dumei de Stat, potrivit kommersant.ru.

Acesta a mai precizat că cea mai mare parte a populației ar putea fi vaccinată până la mijlocul verii, astfel încât să fie atins pragul de imunitate de 70%.

Rusia a început vaccinarea pe 18 ianuarie.

Incidența zilnică a coronavirusului în Rusia a scăzut în ultima săptămână. Marți, pentru prima dată de la mijlocul lunii octombrie, au fost identificate mai puțin de 15.000 de cazuri în decurs de 24 de ore.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
Citește și...
62173786
Marea Britanie a înregistrat cea mai scăzută temperatură de peste două decenii: minus 22,9 de grade Celsius

Marea Britanie a înregistrat în cursul dimineţii de joi minus 22,9 de grade Celsius în mai multe zone din Scoţia, cea mai scăzută temperatură din ultimii 25 de ani, a informat Serviciului Naţional de Meteorologie (Met Office) citat de EFE.

62173785
Caz în Italia. Medicii au amputat 3 degete unei paciente cu Covid-19, după ce i s-au înnegrit

O femeie infectată cu Covid-19 a rămas fără trei degete după ce boala i-a devastat vasele de sânge. Imaginile groaznice au fost publicate într-un jurnal medical și arată cum i s-au înnegrit degetele unei paciente în vârstă de 86 de ani.

62170676
Ungaria va introduce certificate de imunitate

Guvernul ungar a decis să introducă certificate de imunitate la coronavirus pentru persoanele care au fost vaccinate sau au trecut prin infecţie, a anunţat joi şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, transmite MTI.

Recomandări
Whatsapp image 2026 10 26 at 184834
SRI: Incendiul de la Carfil, cauzat de o rețea de sabotaj „coordonată din Rusia”. Doi suspecți, arestați în Germania

SRI a transmis că incendiul de la platforma Carfil din Brașov a fost provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia, care ar fi vizat și alte obiective strategice din UE. În dosar sunt cercetați doi cetățeni din Belarus și unul din Ucraina.

Sorin grindeanu protv
PSD promite că nu vor crește taxele în 2027, dar bugetul are nevoie de bani. Ce s-ar putea întâmpla cu TVA și Pilonul II

Dacă Alexandru Nazare ezită să promită că anul viitor nu vor crește taxele, o face, în schimb, Sorin Grindeanu, șeful PSD. Spune răspicat că executivul mixt PSD-tehnocrat nu va cere bani în plus de la cetățeni pentru a acoperi deficitul bugetar.

Trafic summit
Reguli noi pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va fi obligat să treacă prin controale medicale mai stricte

Șoferii cu probleme de vedere, cei care au tulburări psihice sau probleme legate de consumul de alcool și droguri vor fi evaluați mai atent înainte să primească sau să-și reînnoiască permisul.