Antony Blinken îi cere noului premier israelian Benjamin Netanyahu să respecte „principiile democratice fundamentale”

62250784
Getty

Secretarul american de stat Antony Blinken a atras atenţia duminică asupra faptului că SUA se vor opune creării de către noul guvern israelian condus de Benjamin Netanyahu a unor noi colonii în Cisiordania ocupată.

Acesta a mai cerut guvernului să respecte „principiile democratice fundamentale”, făcând aici referire la „drepturile persoanelor LGBT+”, scrie Agerpres.

„Vom continua de asemenea să ne opunem fără echivoc oricărei acţiuni care pune în pericol soluţia a două state, mai ales extinderea coloniilor, măsuri în vederea anexării Cisiordaniei, perturbarea statu quo-ului istoric al locurilor sfinte, demolările şi expulzările, precum şi incitarea la violenţă”, a indicat şeful diplomaţiei americane, într-o intervenţie în cadrul grupului progresist american pro-Israel J Street, relatează AFP.

Benjamin Netanyahu a primit mandatul pentru formarea noului guvern israelian, după ce în urma alegerilor anticipate din 1 noiembrie blocul său de dreapta a reuşit să formeze o majoritate împreună cu formaţiuni ultra-ortodoxe şi de extremă-dreapta.

În intervenţia sa de duminică Blinken l-a felicitat totuşi pe Netanyahu, ale cărui relaţii cu SUA au fost adesea tensionate în precedentele sale mandate de premier. Dar „vom judeca guvernul (israelian) pe baza politicilor sale şi nu pe cea a personalităţilor individuale”, a adăugat el, menţionând de asemenea că administraţia preşedintelui american Joe Biden va lucra „fără răgaz” pentru a menţine un „orizont de aşteptare” în vederea creării unui stat palestinian.

Angajat în negocierile guvernamentale, Netanyahu a semnat joi un acord de coaliţie cu una dintre cele trei formaţiuni de extremă-dreapta, „Sionismul religios”, care a obţinut în Ministerul Apărării un post cheie în domeniul colonizării în Cisiordania, iar liderul acestei formaţiuni, Bezalel Smotrich, într-un comunicat comun cu Netanyahu şi-a menţionat intenţia de a „dezvolta colonizarea”.

Secretarul american de stat i-a mai cerut lui Netanyahu să respecte „principiile democratice fundamentale, printre care drepturile persoanelor LGBT+”, după ce un alt acord de coaliţie încheiat de viitorul premier israelian cu un lider al extremei drepte adversar al mişcării LGBT+ a provocat mânia acesteia.

Întrebat despre declaraţia lui Blinken, într-un interviu acordat duminică postului american NBC, Netanyahu a răspuns: „Eu voi decide politicile” aplicate în Israel.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62261662
Reacţii dure la Sofia după anunţul Olandei privind blocarea admiterii Bulgariei în Schengen. „Bulgaria primește cinism”

Apar reacţii dure din partea oficialilor de la Sofia, după ce Olanda a anunțat că se opune admiterii Bulgariei în Schengen.

 

62265324
Ucraina respinge propunerea lui Macron ca Rusia să primească garanţii de securitate pentru a încheia războiul

Propunerea preşedintelui francez Emmanuel Macron ca Rusia să primească garanţii de securitate în cadrul unor viitoare negocieri menite să pună capăt războiului din Ucraina a fost primită duminică cu critici puternice la Kiev şi în statele baltice.

62307799
Un bărbat care sărbătorea înfrângerea Iranului la Cupa Mondială a fost împușcat în cap de forțele de securitate

Un bărbat de 27 de ani a fost împușcat ucis de forțele de securitate iraniene după ce a ieșit să sărbătorească eliminarea naționalei de la Cupa Mondială de Fotbal FIFA din Qatar.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.