Ambasada SUA din Bagdad a fost atacată cu rachete | VIDEO

62408874
Getty

Ambasada SUA din Bagdad a fost atacată cu două salve de rachete. Nu au fost raportate victime.

 

Exploziile au avut loc vineri, în jurul orei 04:00 dimineaţa, în apropierea ambasadei, în centrul capitalei irakiene.

Imediat s-au activat sirenele. Oamenii au fost îndemnați să se adăpostească.

Este primul atac cu rachete raportat împotriva ambasadei de când un grup de miliţii musulmane şiite aliate cu Iranul a iniţiat, la mijlocul lunii octombrie, atacuri împotriva forţelor americane staţionate în baze militare din Irak şi Siria vecină. Grupările armate, care acţionează sub denumirea de Rezistenţa Islamică din Irak, au legat cele peste 70 de astfel de atacuri de susţinerea pe care Washingtonul o oferă Israelului în războiul devastator din Fâşia Gaza.

Cel mai probabil, şi atacul de vineri asupra ambasadei SUA a fost efectuat de aceste miliţii din Irak aliate cu Iranul, a declarat purtătorul de cuvânt al ambasadei SUA. Nicio grupare nu a revendicat deocamdată responsabilitatea pentru atac.

„Facem din nou apel la guvernul irakian, aşa cum am făcut-o în numeroase ocazii, să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a proteja personalul diplomatic şi pe cel al partenerilor din Coaliţie, precum şi facilităţile", a declarat purtătorul de cuvânt al ambasadei, conform Reuters și News.ro.

Premierul irakian Mohammed Shia al-Sudani a ordonat agenţiilor de securitate să îi găsească pe făptaşi, spunând că este vorba despre „grupări indisciplinate, care nu respectă legea şi care nu reprezintă în niciun fel voinţa poporului irakian", se arată într-un comunicat al biroului său.

El a mai spus că subminarea stabilităţii şi reputaţiei Irakului şi luarea la ţintă a unor locuri pe care Irakul s-a angajat să le protejeze sunt acte de terorism.

În afară de personalul diplomatic din Irak, Statele Unite au aproximativ 2.500 de soldaţi în această ţară, într-o misiune despre care afirmă că are ca scop consilierea şi asistarea forţelor locale care încearcă să prevină o reapariţie a Statului Islamic, care în 2014 a pus stăpânire pe suprafeţe mari din Irak şi Siria înainte de a fi învins.

„Reiterăm că ne rezervăm dreptul la autoapărare şi la protejarea personalului nostru oriunde în lume", a declarat purtătorul de cuvânt al ambasadei SUA.

Misiunea ONU în Irak a condamnat, la rândul său, atacul.

„Irakul nu-şi poate permite să fie atras într-un conflict mai amplu, care ar ameninţa stabilitatea obţinută cu greu şi realizările de până acum", a declarat aceasta într-o postare pe reţelele sociale.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Bloomberg: Autoritatea Palestiniană lucrează cu SUA la un plan pentru administrarea Gazei după război. "Vor fi nevoi uriaşe"

Autoritatea Palestiniană colaborează cu oficiali americani la un plan pentru a administra Fâșia Gaza după terminarea războiului, informează Bloomberg, care îl citează pe premierul palestinian Mohammad Shtayyeh.

"Sfârșitul lumii!". O regiune din Mexic se confruntă cu o invazie de lăcuste de proporții biblice, ca pe vremea lui Moise

Persoanele care trăiesc în sud-estul Mexicului au intrat în stare de șoc după ce roiuri uriașe de lăcuste au invadat zona în care trăiesc. Presa locală a evocat pasaje biblice din Exodul și Apocalipsa.

"Mireasa" austriacă a lui Putin spune că liderul rus e "cel mai inteligent gentleman" și îl aseamănă cu Blair și Cameron

Fostul ministru de Externe al Austriei, Karin Kneissl, a ajuns în atenţia presei internaţionale după ce, în 2018, l-a invitat pe Vladimir Putin la nunta ei şi a dansat vals cu acesta.

 

Recomandări
Soluția „de avarie” a lui Siegfried Mureșan dacă PSD nu îl sprijină. De unde ar putea lua voturile necesare învestirii

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Moment istoric pe A1. Constructorii au străpuns tunelul rutier de la Holdea, cel mai lung din România

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Constructorii au finalizat cu succes lucrările de excavare ale tunelului de la Holdea, cel mai lung din țară.

Urșii coboară din pădure pentru o hrană mai consistentă. Ce îi atrage tot mai mult: „E mană cerească pentru ei”

Când urșii găsesc la vale, lângă sat, o hrană mai consistentă ca cea din pădure vor alege mereu să stea lângă om.