Actriţa Loni Anderson a murit la 79 de ani. A sfidat stereotipurile în sitcomul „WKRP in Cincinnati”

62564739
IMAGO

Actriţa Loni Anderson, apreciată pentru rolul jucat în serialul de televiziune american "WKRP in Cincinnati", a murit duminică, la vârsta de 79 de ani, a anunţat agentul ei de presă, informează Reuters.

Loni Anderson, de asemenea cunoscută pentru căsătoria sa de poveste cu actorul Burt Reynolds în 1988 şi divorţul lor intens mediatizat de tabloide, pronunţat şase ani mai târziu, a murit într-un spital din Los Angeles "în urma unei boli acute prelungite", a declarat familia sa.

"Suntem îndureraţi să anunţăm decesul dragei noastre soţii, mame şi bunici" Loni Anderson, a declarat familia îndoliată într-un comunicat.

Actriţa americană, născută în oraşul St. Paul din statul Minnesota, o brunetă naturală care a participat la concursuri locale de frumuseţe şi care şi-a început cariera în showbiz lucrând în teatrul comunitar, şi-a vopsit părul în blond platinat după ce s-a mutat la Los Angeles la jumătatea anilor 1970.

Actriţa Loni Anderson

A jucat apoi într-o serie de producţii de televiziune, cu apariţii în seriale TV difuzate în prime-time, precum "The Bob Newhart Show", "Police Story", "The Incredible Hulk", "The Love Boat" şi "Three's Company".

A participat la audiţii pentru rolul unuia dintre cele două personaje principale feminine, Chrissie, din serialul "Three's Company", însă acel rol i-a revenit în cele din urmă actriţei Suzanne Somers.

Marele succes al actriţei Loni Anderson a venit la scurt timp după ce a obţinut rolul lui Jennifer Marlowe în sitcomul "WKRP in Cincinnati", când i-a convins pe producătorii serialului să o lase să interpreteze o femeie care contrazicea stereotipurile despre blondele lipsite de inteligenţă.

În schimb, personajul ei a fost scris ca o recepţioneră înşelător de isteaţă, care refuza să preia dictări sau să aducă cafea, dar care se dovedeşte a fi cea mai inteligentă persoană din cameră, menţinând pe linia de plutire acel post de radio fictiv din statul Ohio, în ciuda neajunsurilor de care dădeau dovadă şefii ei bărbaţi.

Acel serial TV a fost difuzat timp de patru sezoane, în perioada 1978-1982, de postul CBS, şi i-a adus actriţei Loni Anderson două nominalizări la premiile Primetime Emmy.

Ea a interpretat, de asemenea, două femei fatale din viaţa reală şi cu destine nefaste, din epocile mai vechi de la Hollywood, într-o pereche de filme realizate direct pentru televiziune - "The Jayne Mansfield Story", cu Arnold Schwarzenegger în rolul soţului ei culturist în timpul anilor 1950, şi "The Mysterious Murder of Thelma Todd", cu o acţiune plasată în anii 1930.

În total, Loni Anderson a jucat în şase seriale de televiziune, şapte lungmetraje cinematografice, 19 filme de televiziune şi două miniserii TV, de-a lungul unei cariere de patru decenii, pe care a descris-o în autobiografia sa de succes, intitulată "My Life in High Heels".

Ea şi celebrul Burt Reynolds s-au întâlnit pentru prima dată în 1981, ca invitaţi la un talk-show de televiziune, au început o relaţie un an mai târziu şi au jucat împreună în 1983 în comedia romantică "Stroker Ace", a cărei tematică s-a inspirat din universul maşinilor de curse. S-au căsătorit în 1988, mariajul lor fiind cel de-al treilea pentru ea şi cel de-al doilea pentru el.

Loni Anderson are un fiu, Quinton Anderson Reynolds, pe care l-a adoptat în timpul căsniciei sale cu Burt Reynolds. Cel de-al patrulea soţ al actriţei americane, cu care aceasta s-a căsătorit în 2008, este Bob Flick, membru al grupului folk din anii '50-'60 The Brothers Four.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62535766
Valurile de căldură record din Europa duc la creșteri bruște ale cererii pentru aparate de aer condiționat
Valurile de căldură și verile tot mai lungi provoacă creșteri sezoniere semnificative ale cererii pentru sisteme de răcire, scoțând în evidență nevoia de tehnologii eficiente și de o rețea electrică adecvată pentru a menține Europa răcoroasă, scrie CNBC.
62564718
Un mort și cel puțin 16 răniți, după ce un autocar turistic a fost spulberat de un tren de marfă, lângă Sankt Petersburg
O persoană a murit și alte 16 au fost rănite luni, după ce un tren de marfă a intrat în coliziune cu un autocar turistic în regiunea Leningrad, lângă Sankt Petersburg, în nord-vestul Rusiei.
62338835
Avioane de vânătoare americane au fost trimise să intercepteze un avion civil care zbura deasupra reședinței lui Trump
Avioanele de vânătoare americane au fost ”activate” și trimise imediat în misiune după ce un avion civil a încălcat spațiul aerian pe 3 august.