A fost găsită una dintre cutiile negre ale avionului Boeing care s-a prăbuşit în sudul Chinei

62249350

Un înregistrator de zbor al avionului de tip Boeing aparţinând companiei aeriene China Eastern Airlines, care s-a prăbuşit luni în sudul Chinei, cu 132 de persoane la bord, a fost recuperat, anunţă miercuri un reprezentant al Aviaţiei Civile Chineze.

”O cutie neagră a zborului MU5735 a fost găsită (miercuri), laq 23 martie”, a anunţat în faţa presei un purtător de cuvânt al CAAC, Liu Lusong, potrivit AFP.

Avionul asigura o legătură internă, între oraşele chineze Kunming (sud-vest) şi Canton (sud).

O anchetă în vederea stabilirii cauzelor prăbuşirii avionului se află în desfăşurare.

Compania şi-a imobilizat la sol flota de avioane de acest tip, potrivit News.ro.

Această catastrofă aeriană s-ar putea dovedi una dintre cele mai sângeroase în China din 1994.

Bilanţul dramei nu a fost confirmat în mod oficial, iar vestea a produs o undă de şoc în ţară.

Preşedintele chinez Xi Jinping s-a declarat ”şocat” şi i-a îndemnat pe anchetatori ”să stabilească cât mai rapid cauzele accidentului”.

China Eastern, a doua cea mai mare companie aeriană chineză, a reacţionat înainte de aflarea rezultatului anchetei şi a imobilizat la sol flota de avioane de tip Boeing 737-800 NG - în total 111 aeronave.

Compania a anunţat marţi că a suspendat aproximativ 1.910 zboruri, după ce a imobilizat avioanele, dar şi din cauza unei intensificări a epidemiei covid-19.

Acest accident plasează din nou în centrul atenţiei Boeing, vizat în ultimii ani din cauza siguranţei avioanelor sale.

Grupul, ale cărui acţiuni s-au depreciat luni cu 6% pe Wall Street, după anunţarea prăbuşirii, a anunţat că ”acţionează în vederea strângerii a cât mai multe informaţii”.

Autorităţile chineze au rdicat în decembrie interzicerea zborului avioanelor de tip Boeing 737 Max, instituită în urma unei serii de prăbuşiri, în martie 2019.

China este o piaţă importantă a Boeing, care înregistrează 25% dintre vânzări în această ţară.

 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Mii de copii din Ucraina ar fi fost ”răpiți” de soldați și duși în Rusia: ”Nu este asistență, este o răpire”

Mii de copii ucraineni au fost „răpiți” de forțele lui Vladimir Putin și duși în Rusia, potrivit unor oficiali din Kiev.

 

Cancelarul german Scholz: „Ofensiva rusă în Ucraina se împotmoleşte. NATO nu va pleca la război”

Ofensiva rusă în Ucraina „se împotmoleşte” în pofida „distrugerilor pe care le provoacă zi după zi”, a declarat miercuri cancelarul german Olaf Scholz în Bundestag, transmite AFP, conform Agerpres.

China este împotriva excluderii Rusiei din G20. Putin vrea să participe la următorul summit

China s-a pronunţat miercuri împotriva unei excluderi a Rusiei de la viitorul summit G20, avută în vedere de Washington în urma agresiunii ruse în Ucraina, transmite AFP.

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

PSD merge la Cotroceni cu Sorin Grindeanu premier. Daniel Zamfir: „Guvern minoritar PSD sau un guvern în jurul PSD”

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, marţi, că PSD va merge la Cotroceni cu propunerea Grindeanu prim-ministru, sau un guvern minoritar PSD, sau un guvern în jurul PSD. Despre varianta unui premier independent, senatorul a precizat că s-a cam răsuflat.