20 de lideri religioși au murit, în urma tragediei aviatice din Cuba

61960848
AFP

20 de lideri religioși au murit, vineri, în urma accidentului aviatic din Cuba, potrivit AP.

 

Autoritățile locale, citate de media de stat cubaneză, au confirmat, sâmbătă, că 110 persoane și-au pierdut viața, după ce aeronava Boeing 737 s-a prăbușit imediat după decolarea de pe aeroportul Jose Marti, în apropierea unui sat, scrie Newsweek.

“În avion se aflau 10 cupluri de pastori din cadrul bisericii nazarene”, a declarant un reprezentant al Consiliului Bisericilor cubaneze. Preoții se întorceau după o reuniune care avusese loc în Havana.

Anchetatorii fac eforturi pentru a identifica și restul victimelor, iar cele trei supraviețuitoare se află încă în stare gravă, la spital.

Autorităţile cubaneze au decretat doliu naţional de două zile, începând de sâmbătă, după prăbuşirea unui avion de linie la Havana, accident soldat cu cel puţin 110 morţi.

După acest accident, cel mai grav produs în Cuba în aproape trei decenii, noul preşedinte de la Havana, Miguel Diaz-Canel, a anunţat imediat lansarea unei anchete.

Direcţia generală aeronautică civilă mexicană a anunţat trimiterea unei echipe de specialişti pentru a ajuta autorităţile cubaneze să facă lumină în această tragedie, în timp ce Boeing a constituit o echipă tehnică pentru a răspunde eventualelor necesităţi ale aceloraşi autorităţi.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
61961170
Trei oameni ucişi de fulger, în urma unei furtuni care a lovit Sri Lanka
Mii de oameni au fost afectaţi de catastrofă.
61961168
SUA şi China au ajuns la un acord pentru reducerea deficitului comercial american
Washingtonul şi Beijingul au convenit să reducă "în mod semnificativ" deficitul comercial al Statelor Unite, au anunţat sâmbătă cele două părţi, într-o declaraţie comună citată de AFP.
61938687
Donald Trump i-a greșit numele soției sale, într-un mesaj pe Twitter. FOTO
Președintele Statelor Unite a scris greșit numele soției sale, Melania Trump, într-un mesaj pe Twitter în care le-a mulțumit cetățenilor pentru sprijinul oferit în timpul intervenției chirurgicale suferite de Prima Doamnă.