La o zi dupa ce Fitch a retrogradat Sony si Panasonic, actiunile Samsung au atins un nivel record

60655103

Actiunile Samsung Electronics au atins vineri un nivel record la Seul, la o zi dupa ce Fitch a retrogradat Sony si Panasonic la nivelul "junk", nerecomandat investitiilor, sporind sansele companiei sud-coreene sa isi extinda dominatia.

Titlurile Samsung au crescut cu 1,4%, cel mai mare avans saptamanal inregistrat dupa 1 august, iar de la inceputul anului au urcat cu 36%, evaluand compania la 212 mii de miliarde de woni (195 miliarde de dolari). Samsung a intrat astfel in topul celor mai mari 15 companii la nivel mondial in functie de capitalizarea de piata, potrivit datelor Bloomberg.

Sony si Panasonic, care inregistreaza pierderi record, vor avea probleme in continuare din cauza yenului puternic si a conditiilor economice dificile din Japonia, potrivit Fitch, care a retrogradat pentru prima oara companiile in categoria "junk".
Spre deosebire de Samsung, care se extinde cu cheltuieli si profituri record, producatorii japonezi de electronice inchid fabrici si fac concedieri, in conditiile in care in ultimele doua decenii nu au lansat produse de top, cum au facut Apple, Samsung si LG Electronics.

"Samsung va profita de problemele rivalilor japonezi. Pe langa vanzarile de smartphone-uri, Samsung isi va mari cota si pe piata tabletelor PC", a declarat Kim Hyung Sik, analist la Taurus Investment & Securities in Seul.

Grupul sud-coreean are rating A+ cu perspectiva stabila din partea Fitch.

Pe de alta parte, un judecator al unui tribunal din California a ordonat joi Apple sa informeze Samsung despre termenii financiari ai unui acord de licentiere incheiat cu HTC.

Ordinul vine dupa ce Apple a castigat in acest an, in justitia americana, penalizari de 1,05 miliarde de dolari din partea Samsung, pentru incalcarea unor patente. Cele doua companii se judeca in tari din intreaga lume pentru incalcarea patentelor tehnologice.

Articol recomandat de sport.ro
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Citește și...
61214464
Isteria romaneasca Black Friday la iLikeIT. Editie speciala la PROTV NEWS
PROTV NEWS a transmis LIVE de la ora 10.00 o editie speciala a emisiunii iLikeIT. George Buhnici a prezentat cele mai noi informatii referitoare la reducererile Black Friday din Romania.
61222595
Download Windows 8 gratis. Microsoft ne da sistemul de operare fara niciun ban
 Jurnalistii americani de tehnologie au verificat toata povestea si e pe bune.
61222553
Ultima capodopera a lui Steve Jobs va fi lansata abia in 2016. Cum vedea geniul IT viitorul. FOTO
Ultima aparitie publica a lui Steve Jobs a scos la lumina un proiect diferit. Acesta si-a dezvaluit planurile pentru o constructie gigant.