iLikeIT transmite din Las Vegas, de la cel mai mare târg de tehnologie din lume: CES 2019

×
Publicitate

2019 se anunță încă un an excepțional în internet și tehnologie. Prima avalanșă de noutăți pornește din Las Vegas, unde începe cel mai mare târg de electronice din lume: CES 2019.

Avem deja ceasuri inteligente care ne urmăresc pulsul ori pot face plăți, însă de acum ne vor atenționa când avem probleme de sănătate. De asemenea, trendul este ca acestea să fie cât mai mici.

Românii de la Pegas vor prezenta la CES 2019 o bicicletă inteligentă de antrenament.

Al 2-lea trend major în 2019 este conexiunea 5G sau mai bine spus conectivitatea tuturor obiectelor, nu doar viteza foarte mare pe telefonul mobil sau acasă. Ne așteptăm să vedem anul acesta nu doar telefoane mobile, ci și drone și automobile care vor comunica nu numai cu noi, ci și între ele sau cu cei aflați în trafic.

Inteligența artificială ocupă un loc important la CES 2019 și nu este vorba doar de roboți sau de aspiratoare ”smart”, ci și de acele difuzoare inteligente care sunt produse de Google și Amazon.

Comenzile se dau cu ajutorul vocii, iar asta ne duce la următorul trend în tehnologie în 2019, casa inteligentă - adică becuri, espressoare și orice intră în priză și poate fi controlat fie cu vocea fie de la distanță. Acest lucru este valabil și la capitolul ”eficiență”, deoarece casele primesc baterii.

Urmăriți cele mai noi informații despre CES 2019 și pe Instagram @ilikeit.tech

Articol recomandat de sport.ro
David Popovici, alături de Cristi Chivu, la Milano! Cum l-a numit antrenorul pe marele campion din natație
David Popovici, alături de Cristi Chivu, la Milano! Cum l-a numit antrenorul pe marele campion din natație
Citește și...
62012652
Imaginile alterate, ”curățate” în timp real cu o nouă tehnologie
Dacă pentru ochiul uman imaginile distorsionate sunt uneori greu de descifrat, pe viitor ne-ar putea ajuta computerele.
62012218
Cum arată sala de fitness a viitorului. Imagini cu „mașinăria de trișat”
Sălile de gimnastică trec la nivelul superior în California. Noile tehnologii, inclusiv inteligența artificială, antrenează deopotrivă trupul și creierul și ajută dacă nu la tratare măcar la îmbunătățirea a numeroase probleme de sănătate.
62010991
Școlile în care elevii sunt obligați să poarte uniforme ”smart”. Părinții primesc alerte
Școlile din sudul Chinei forțează elevii să poarte niște uniforme care au implementate un cip computerizat care monitorizează locul în care se află și declanșează alarma dacă chiulesc de la ore.