Ce prevede DMA, noua lege revoluţionară a UE. Se înăspresc regulile pentru giganții din tehnologie: Google, Apple, Microsoft

×
Publicitate

Comisia Europeană a anunțat că înăspreşte regulile cu privire la concurenţă pentru şase giganţi din domeniul tehnologiei, care vor fi nevoiți să respecte noile legi anticoncurențiale ale pieței digitale (DMA).  

Astfel, pe platformele și produsele lor, marile companii nu vor mai putea favoriza propriile soluții ori aplicații.

Ce impact are această lege pentru noi, utilizatorii finali, ne explică, mai jos, Bogdan Manolea, președintele Asociației pentru Internet, care a fost invitat la iLikeIT.

Amazon, Alphabet (compania mamă a Google), Apple, Microsoft, Meta (Facebook, Instagram) şi ByteDance (TikTok) vor avea la dispoziţie şase luni pentru a-şi aduce serviciile de bază ale platformelor lor în conformitate cu obligaţiile prevăzute în DMA, a anunțat Comisia, care este braţul executiv al Uniunii Europene, într-un comunicat citat de News.ro.

De asemenea, Comisia Europeană a precizat că Amazon, Apple, Alphabet, Meta, Microsoft şi grupul chinez ByteDance (TikTok) au fost desemnați drept ”gardieni”.

Termenul se referă la platformele de internet uriaşe despre care UE consideră că restricţionează accesul la serviciile de bază ale platformei, cum ar fi căutarea online, publicitatea şi mesageria şi comunicaţiile.

Comisia a deschis, de asemenea, cinci noi investigaţii de piaţă asupra giganţilor tehnologici americani Microsoft şi Apple, evaluând dacă unele dintre serviciile companiilor ar trebui sau nu să se califice drept gardieni.

Ca parte a acestor anchete, UE va studia propunerile făcute de Microsoft şi Apple.

UE consideră că platformele Microsoft Bing, Edge şi Microsoft Advertising şi serviciul Apple iMessage îndeplinesc cerinţele pentru a fi considerate gardieni.

Microsoft şi Apple argumentează contrariul.

UE va investiga, de asemenea, dacă iPadOS, al Apple, sistemul de operare din spatele liniei de tablete iPad a gigantului tehnologic din Cupertino, California, ar trebui să fie declarat gardian, chiar dacă Comisia Europeană spune că nu îndeplineşte criteriile.

Digital Markets Act (DMA) este o nouă lege revoluţionară a UE, care îşi propune să restrângă practicile anticoncurenţiale ale marilor jucători din domeniul tehnologiei.

Firmele de internet mai mici şi alte companii s-au plâns că sunt afectate de practicile de afaceri ale acestor companii.

De exemplu, sistemele de operare mobile ale Google şi Apple, care sunt principalele platforme de operare mobilă la nivel mondial, percep o taxă de 30% pentru achiziţiile în aplicaţie, despre care companiile, inclusiv Spotify şi Epic Games, au susţinut că sunt prea mari.

Apple a spus că rămâne ”foarte îngrijorată” de riscurile pentru confidenţialitate şi securitatea datelor pe care le prezintă Digital Markets Act pentru utilizatorii săi.

Compania a spus că DMA ar putea duce la slăbirea securităţii platformei sale iMessage - UE doreşte ca Apple să faciliteze lucrul iMessage cu serviciile de mesagerie rivale, cum ar fi WhatsApp.

”Accentul nostru se va concentra asupra modului în care atenuăm aceste impacturi şi continuăm să furnizăm cele mai bune produse şi servicii clienţilor noştri europeni”, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Apple, într-o declaraţie trimisă prin e-mail la CNBC.

În mod special, UE a desemnat şi ByteDance ca gardian. Platforma sa de socializare TikTok a fost supusă unei atenţii sporite la nivel global, autorităţile de reglementare temându-se de popularitatea sa în creştere şi de potenţialul său de a răspândi dezinformarea unui public tânăr.

Legislatorii UE şi-au exprimat, de asemenea, îngrijorări cu privire la perspectiva influenţei de la Beijing asupra TikTok, inclusiv posibilitatea ca autorităţile guvernamentale să folosească aplicaţia pentru a spiona utilizatorii.

Ce impact are noua lege a tehnologiei, DMA, pentru noi, utilizatorii

Bogdan Manolea, președintele Asociației pentru Internet, a fost invitat la iLikeIT, emisiune realizată de Marian Andrei, și a explicat care ar putea fi efectele noii legi ale internetului, așa numita lege DMA.

Bogdan Manolea

Bogdan Manolea, președintele Asociației pentru Internet:Practic, toate aplicațiile digitale cu care tu interacționezi de pe telefon sau de pe laptop sunt deținute la ora actuală cam de șase giganți mari din zona tehnologie, IT. Și problema este că acești giganți tind să profite de poziția lor, pentru a-și pune propriile servicii.

Avem Apple care este cunoscut că are sistemul de aplicații de Apple Store și care nu lasă nicio altă aplicație care îndeplinește anumite reguli care uneori sunt discriminatorii. Sau îți cer niște taxe foarte mari sau nu permite, de exemplu, să fie un alt App Store.

Sau este sistemul Google care are în același timp și Youtube, și Google ads, și partea de Google Maps și partea de Chrome, de browser și dacă începe să integreze datele din toate aceste părți, s-ar putea să te cunoască mai bine decât te cunoști tu însuți”.

Marian Andrei: Înțeleg că această lege a intrat în vigoare și companiile au șase luni la dispoziție să adere acelor reguli. În momentul în care trec cele șase luni, care sunt beneficiile pe care eu, ca utilizator, le-aș putea vedea?

Bogdan Manolea, președintele Asociației pentru Internet: ”Ceea ce se așteaptă Comisia Europeană și noi ca și utilizator, este să le vedem gradual, adică o parte cred că vor fi la finalul celor șase luni, o parte vor fi poate ulterior. Și vom începe să vedem anumite schimbări în felul în care interacționăm cu tehnologia respectivă. Să fie mai transparentă, să ne spună ce face cu datele noastre, să ne spună că nu ne mai urmărește în afara ecosistemului pe care l-a creat pentru business-uri, de exemplu. Să permită o transparență mai mare a zonei de publicitate online ș.a.m.d.

Adică cred că o să se vadă gradual și în timp. Vedem și din aplicarea altor regulamente, cum este fratele DMA, care se numește DCA, digital services act.

De exemplu, Meta a început să implementeze anumite servicii în care să îți configurezi tu propriul feed de știri, astfel încât să nu depinzi de algoritmii lor.”

Marian Andrei: Hai să zicem că peste 1 an de zile eu cumpăr un nou telefon, fie cu iOS sau cu Android. Cum ar putea să arate el diferit?

Bogdan Manolea, președintele Asociației pentru Internet:În primul rând ar trebui să vină cu aplicații, care dacă sunt preinstalate, îți de posibilitatea să dezinstalez, chiar dacă sunt de la aceeași firmă care oferă sistemul de operare respectiv.

Ar trebui să-ți dea posibilitatea ca să accesezi mai multe appstore-uri din zona de aplicații. Și ar trebui poate să ne gândim și la în viitor, poate într-un an, la o interoperabilitate mult mai largă de exemplu aplicații care sunt pe Android, să meargă cumva și pe Apple sau invers. Adică trebuie să privim lucrurile și în perspectivă peste mai mulți ani.”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Două gadgeturi pentru începerea școlii. Tablete cu ”cerneală electronică”: Remarkable 2 și Lenovo Smart Paper

Avem o categorie nouă de produse, care începe să fie din ce în ce mai prezentă pe piețele globale din întreaga lume de tehnologie. Este vorba despre tabletele cu ”cerneală electronică”, așa se numesc.

Cele mai noi mașini electrice, prezentate la IAA Mobility 2023. Cum arată BMW Vision Neue Klasse sau Audi Q6 e-tron

Zilele acestea, în Germania, este găzduit unul dintre cele mai mari saloane auto din lume, IAA Mobility 2023.  

Apple Music, Spotify sau Youtube Music? Iată care sunt principalele diferențe dintre cele mai cunoscute platforme de muzică

Telefonul nostru oferă acces la aproape 100 de milioane de cântece prin platformele de streaming. Apple, Google și Spotify se luptă pentru banii noștri de abonament.

Recomandări
Ce a provocat viitura ucigașă din Nepal și Tibet. Cauza dezastrului soldat cu cel puțin 165 de morți și sute de dispăruți

Inundaţiile devastatoare care au făcut cel puţin 165 de morţi şi sute de dispăruţi în Nepal şi Tibet au fost cauzate de prăbuşirea unui gheţar, a anunţat U.S. Geological Survey (USGS), scrie AFP.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.