Hunedoara: 36 de familii au incasat alocatii de la stat pentru copiii morti

60398256

 36 de cazuri in care familiile unor copii morti au incasat necuvenit alocatia de stat pentru cei decedati au fost descoperite, in acest an, in judetul Hunedoara. Totul, in cadrul a doua campanii de verificare, o parte din bani fiind deja recuperati.

 Directorul executiv al Agentiei Judetene de Prestatii si Inspectie Sociala (AJPIS) Hunedoara, Octavian Bagescu, a declarat ca institutia a desfasurat mai multe campanii de identificare si verificare a dosarelor care prezinta suspiciuni de eroare, frauda, coruptie in procesul de acordare si plata a alocatiei de stat pentru copii.

"Una dintre campanii s-a desfasurat la inceputul anului si au fost descoperite 20 de astfel de cazuri, in care au fost incasate alocatii pentru copii decedati. Pentru cele 20 de cazuri au fost emise decizii de recuperare, iar o parte dintre bani au fost recuperati, iar altele au fost inaintate Directiei Generale a Finatelor Publice Hunedoara pentru punere sub executare", a spus Bagescu.

Potrivit sursei citate, in perioada 29 aprilie-31 mai, s-a desfasurat o alta campanie, fiind descoperite alte 16 astfel de cazuri, in care pentru copii morti de cateva luni au fost incasate alocatiile.

"In cele 16 cazuri, suma totala a fost de 18.922 lei, din care s-au recuperat deja 2.206 lei. Beneficiarii au fost notificati deja, iar, daca nu platesc, anuntam Finantele pentru recuparea sumelor cu titlu executoriu", a adaugat Octavian Bagescu.

Descoperirea cazurilor de familii care primeau alocatia de stat pentru copii, in valoare de 42 de lei pe luna, desi acestia erau morti, a fost posibila in urma suprapunerii bazelor de date ale AJPIS Hunedoara cu cele de la Evidenta Populatiei.

Un caz similar a fost descoperit si in judetul Cluj, unde familiile a 49 de copii care erau morti de cativa ani, unul chiar din 2001, au primit in continuare alocatiile acestora.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Un barbat care statea la o terasa in centrul Devei a fost atacat. UPDATE: Cine este agresorul

 Incident grav in centrul municipiului Deva. Un barbat care statea cu sotia sa la o terasa situata in centrul istoric a fost luat la bataie de un individ care mai apoi s-a facut nevazut.

Peste 300 de elevi din judetul Hunedoara nu s-au prezentat la prima proba scrisa a Bacalaureatului

 Peste 300 de absolventi de liceu din judetul Hunedoara au absentat, luni, la prima proba scrisa a examenului de bacalaureat, cea la Limba si literatura romana. Printre cei care au fost totusi prezenti nu au fost inregistrate eliminari sau alte incidente.

Descoperire pretioasa sub un fag dezradacinat, la Sarmizegetusa. "Piesa are o valoare inestimabila"

 O matrita din bronz folosita in antichitate la realizarea tiparelor pentru turnat piese decorative din metale pretioase a fost descoperita in urma unei furtuni in situl arheologic Sarmizegetusa Regia din Muntii Orastiei.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.