Una dintre cele mai mari listări din istoria Bursei de la București. Cei care au investit sunt deja în câștig

×
Publicitate

Bursa de Valori București a marcat cea mai mare listare a unei companii private, din ultimii ani, și una dintre cele mai mari din istorie. Este vorba despre „Premier Energy”, distribuitor și furnizor de gaze și electricitate.

Prin fondurile atrase astfel, compania își dorește să accelereze investițiile în energie regenerabilă, și să se extindă atât în România, cât și în Republica Moldova.

S-a dat startul tranzacționării acțiunilor companiei Premier Energy, la Bursa de Valori București. Simbolul bursier este PE, iar primele ore au adus deja creșteri.

Preţul unei acţiuni a crescut de la 18,5 lei, cât au plătit investitorii cu reducere, în cadrul ofertei publice iniţiale, la peste 21 de lei. Cu alte cuvinte, dacă cineva a vrut să vândă acțiuni din prima zi, a marcat deja un câștig de peste 13%.

În cadrul ofertei publice inițiale, etapa de dinaintea listării, compania a atras 695 de milioane de lei și a înregistrat astfel cea mai mare listare a unei companii private din ultimii ani.

Interesul a fost nu doar din partea fondurilor de pensii și a companiilor mari, ci și din partea investitorilor mici, persoane fizice. Ei au subscris de șapte ori mai multe acțiuni decât cele oferite spre vânzare.

Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București: „E un trend pe care îl vedem de câțiva ani la bursă. Dacă ne uităm trimestrial, numărul de conturi crește cu aproximativ 10.000.”
O companie care vine la bursă vine pentru capital, dar vine în același timp și pentru vizibilitate, pentru a se vedea. Ea se urcă pe o scenă care are o audiență de 200.000 de oameni.

Premier Energy este compania de infrastructură energetică cu cea mai rapidă creștere din regiune, potrivit reprezentanților grupului. Este al treilea cel mai mare distribuitor și furnizor de gaze din România, în urma achiziției CEZ, și cel mai mare furnizor de electricitate din Moldova. Compania mizează pe energia regenerabilă în viitor și a făcut deja investiții mari în România.

Jose Garza, CEO Premier Energy: „În ciuda creșterilor companiei din ultimii ani, încă este loc semnificativ de creștere. Energia verde este viitorul, înțelegem în același timp și că este o perioadă de tranziție până la adaptarea completă.”

Odată cu listarea Premier Energy, sectorul energetic a ajuns la Bursa de Valori București la o reprezentativitate de 66% din capitalizarea totală.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Țara trăiește pe datorie, dar e an electoral. Noi promisiuni de la Guvern legate de pensii. Sunt vizate un milion de persoane

Impozitarea pensiilor pentru mai bine de un milion de români ar putea fi schimbată din septembrie.  

Salariul minim va crește de la 1 iulie. Cât vor primi în plus aproape 1,5 milioane de români

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe susţinute la Iaşi, că de la 1 iulie salariul minim pe economie în România va fi de 3.700 de lei.  

Avem cea mai mică pondere de IMM-uri din Europa și cea mai slabă productivitate a angajaților. Cât produce un salariat român

România are cele mai puține IMM-uri din Europa la mia de locuitori și o productivitate a salariaților de trei ori mai mică decât media europeană, în condițiile în care acest segment reprezintă motorul economic al țării noastre.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.