„Succes major” pentru România în două comisii din Parlamentul European. A fost aprobată cererea privind prelungirea PNRR

×
Publicitate

”Succes major” pentru România în Parlamentul European, după ce Comisia pentru Bugete și Comisia pentru Afaceri Economice a aprobat prelungirea cu 18 luni a acordurilor privind PNRR.

Anunțul a fost făcut de europarlamentarul Victor Negrescu, care a precizat că urmează votul final în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.

”Totodată, am obținut posibilitatea ca proiectele să continue cu alte finanțări europene”, mai spune el.

Ce a propus România, concret, în cererea din Parlamentul European:

- Prelungirea cu 18 luni pentru proiectele mature din PNRR
- Transferul proiectelor nefinalizate către alte surse de finanțare
- Acces simplificat la fonduri pentru IMM-uri, societatea civilă și partenerii sociali
- Mai multă flexibilitate pentru revizuirea planurilor în contextul geopolitic actual
- Prioritate pentru investiții în educație și cultură
- Implicarea autorităților locale, regionale și a Parlamentului European
- Aplicarea normelor financiare clare pentru o implementare eficientă
- Protejarea banilor europeni prin combaterea fraudei și corupției

Cum încearcă Guvernul să „salveze” cele 13 miliarde de euro din PNRR

Aflată în fața unei mize uriașe, pierderea a peste 13 miliarde de euro, România încearcă să obțină de la Comisia Europeană acordul pentru modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență.

Renegocierea PNRR și deblocarea integrală a peste un miliard de euro din cererea de plată numărul trei sunt priorități imediate ale discuțiilor care au început la Bruxelles.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62497969
Isărescu: Ne-am jucat cu focul, noi ca ţară. Prioritatea o reprezintă restabilirea încrederii pieţelor de capital
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat marți că prioritatea este restabilirea încrederii piețelor de capital, grav afectată în ultima perioadă.
62545146
Șansă nesperată pentru România. Parlamentul European votează o prelungire a PNRR cu încă 18 luni
Parlamentul European va vota astăzi în Comisia de Buget un raport de monitorizare a implementării PNRR prin care cere Comisiei prelungirea programului cu 18 luni.
62516082
Curtea de Conturi, verificări la MIPE: Trebuie recuperate prime „necuvenite” de 1,8 milioane de lei
Curtea de Conturi a verificat activitatea MIPE pe 2023 şi a constatat mai multe nereguli. Se solicită analizarea acordării primelor de carieră şi recuperarea a peste 1,8 milioane lei plătiţi necuvenit, alături de alte măsuri de remediere.