Scumpirile s-au „potolit”. Care sunt principalele produse care au înregistrat ieftiniri în ultimul an

×
Publicitate

Vin vești bune pe plan economic. Deși încă mare, inflația își continuă coborârea și a ajuns în luna mai la 10,6%, potrivit Institutului Național de Statistică.  

Scumpirile s-au mai potolit față de anul trecut și apar în statistici chiar și ieftiniri. De exemplu, la carburanți. Din păcate, prețurile alimentelor își continuă creșterea.

Deși cele mai multe bunuri și servicii continuă să se scumpească, iată că începem să vedem și scăderi de prețuri.

Benzina și motorina s-au ieftinit

În mai, benzina și motorina s-au ieftinit cu 9%, față de aceeași lună a anului trecut, potrivit INS, după ce prețul petrolul s-a redus pe piețele internaționale.

De asemenea, și medicamentele s-au ieftinit față de anul trecut cu 3,7%. Abia în ultima lună am văzut în magazine și prețuri mai mici pentru lapte, cu doar 6%, după intervenția Guvernului.

Prețurile alimentelor

Însă mâncarea înregistrează în continuare cele mai mari majorări de prețuri. Alimentele s-au scumpit în medie cu 18,7% în ultimul an. În top este zahărul, care are un preț mai mare cu aproape 59%. Urmează untul cu 32%, iar cartofii, cu 25%.

Serviciile înregistrează un plus de 11%. Din această categorie, cel mai mult s-au scumpit biletele de avion, cu 46% față de luna mai a anului trecut, potrivit INS. Și ieșirile la restaurant și cazările la hotel cu 15%.

Vestea bună este că rata anuală a inflației a coborât în mai la 10,6%, de la 11,23% în luna anterioară. Și, potrivit prognozei Băncii Naționale, în lipsa altor șocuri va ajunge la o cifră în toamnă, pentru ca la final de an să coboare până la 7,1%.

Cu alte cuvinte, prețurile vor continua să crească, în medie, dar mai puțin decât anul trecut. Cu toate acestea, dobânzile se anunță tot ridicate. Va mai dura până când ratele celor care au credite la bănci vor scădea.

Cristian Popa, membru în consiliul de administrație BNR: „E prematur să reducem dobânzile, pentru că nu avem un bol de sticlă să prognozăm 100% cu certitudine viitorul. Trebuie să fim precauți, cum am fost și până acum, trebuie să vedem inflația continuând să coboare. E nevoie de timp pentru a vedea că trendul se schimbă”.

Pe de altă parte, statistica arată că în medie salariile au ținut pasul cu inflația. Salariul mediu net a ajuns în aprilie la 4.564 lei, mai mare cu 15%, față de aceeași lună a anului anterior.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
Citește și...
62356838
Clătești vasele înainte de a le băga în mașina de spălat? Motivul pentru care nu ar trebui să faci niciodată asta
Cei mai mulți oameni folosesc incorect mașina de spălat vase, risipind bani și apă, arată un studiu recent.  
62356814
Metoda folosită pentru transportul ilegal de migranți, explicată de Poliție. 55 de oameni au trecut pe lângă moarte, la Arad
55 de migranți au fost găsiți aproape sufocați, în Vama Nădlac, înghesuiți într-un camion frigoric. Bieții oameni strigau după ajutor și loveau în pereții de la remorca TIR-ului ca să fie salvați.
62316699
După modelul Tate, Vlad Obu are același tip de discurs misogin. Ce spune despre femeile pe care le seduce: „O țin pe cameră”
Vlad Obu, considerat un apropiat al fraților Tate și audiat la începutul anului ca martor în dosarul acestora, a intrat în atenția procurorilor DIICOT.