Românii au și câte trei televizoare în casă. Câte aparate vând acum comercianții

×
Publicitate

Românii sunt încă dependenţi de televiziune, iar datele furnizate de statistici arată că mulţi au şi câte trei televizoare în casă.

Mai mult, în timpul evenimentelor sportive globale, vânzările de astfel de aparate cresc şi cu o treime faţă de perioadele obişnuite, confirmă comercianţii.

Un tânăr din Bucureşti ştie ce vrea de la un televizor: să-l facă să se simtă ca în tribună la un meci mare.

''E ca şi cum te-ai uita din interiorul stadionului. Ne chemăm prietenii, e altceva când priveşti pe un ecran de ultimă generație'', spune el.

Şi cum în această perioadă toată lumea vorbeşte despre fotbal, vânzările de televizoare sunt în creştere.

Mihai Pătrașcu, fondator retailer: ''Odată cu anii aceştia de campionat mondial, vânzările cresc cu 30%, cel puţin. Noi am crescut cu mai mult: 50%''.

În plus, românii vor acum televizoare cu diagonale mai mari.

Cu cât s-au mărit ecranele, cu atât a crescut şi dorinţa românilor de a-şi echipa casele cu televizoare mai multe şi mai performante. Acum, media naţională este de 160 de televizoare la 100 de case. Asta înseamnă cu 35 mai multe faţă de acum 10 ani.

Marian Gheorghică, asistent vânzări magazin: ”Este tendinţa consumatorului de a experimenta noi tehnologii, acesta e motivul care de la an la an avem clienţi care vor să cumpere televizoare qled, oled, avem clienţi care o dată la 2-3 ani deja vor un alt televizor.”

Comercianţii spun că cele mai vândute sunt televizoarele cu preţuri de până la 3.000 de lei, dar sunt destui şi care dau dublu pentru un ecran performant.

Tendinţa de migrare spre conţinutul online e tot mai accentuată, arată studii internaţionale. Şi totuşi sunt puncte în care ''noul'' întâlneşte ''clasicul''.

Raluca Radu, Facultatea de Jurnalism și Ştiințele Comunicării: ”Există un fenomen care este studiat de mai mult timp în străinătate - al dublului ecran, adică te uiţi la televizor şi comentezi şi pe reţelele sociale.”

Televizoarele au fost frecvent în topul preferinţelor romanilor, fiind urmate de maşinile de spălat şi de aspiratoare. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
61970939
Legea care ne permite să scoatem bani cu cardul de la magazin a intrat în vigoare, dar nu este aplicată

Teoretic, din această lună ar trebui să putem scoate bani cu cardul de la magazine ca de la bancomat, pentru că legea care le permite să ofere clienţilor bani din casă a intrat în vigoare.

61928056
Mașinile diesel ies din Europa. Decizia luată după scandalul Dieselgate

Mașinile diesel vor reprezenta doar 5% din piața auto europeană, până în 2030, arată datele unui studiu citat de BBC News.

61920177
Indicele ROBOR la trei luni crește la 3,27%, un nou nivel record din 2014

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,27%, cel mai mare nivel din martie 2014, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).

Recomandări
Shutterstock 2669428289
Lider liberal: PSD și puciștii din PNL „își trimit bezele”. Cine este „ministrul catastrofă” scos la înaintare

Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru spune că PSD și puciștii liberali „își trimit bezele”, în condițiile în care social-democrații vor la guvernare, dar au nevoie și de un „paravan”, un alt partid care să le „deconteze furăciunile”.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.